Opt dintre indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis în apreciere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 0,49%, la 6.946,93 puncte, iar indicele BETPlus a ajuns la 1.032,6 puncte, după o apreciere de 0,49%.
Noul indice BET Total Return, introdus pe 23 septembrie 2014, a sporit cu 0,49%, la 8.581,39 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,21%, fiind cotat la 29.085,28 puncte.
Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au coborât cu 0,12%, la preţul de 0,8 lei/unitate.
Titlurile Romgaz (SNG) au crescut cu 1,32%, la 23 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz se aprecia cu 0,89%, la 5,65 dolari/unitate.
Acţiunile Electrica (simbol EL) au închis şedinţa în scădere cu 0,87%, la nivelul unitar de 13,74 lei. Pe bursa londoneză, preţul GDR-urilor creştea cu 1,45%, la 13,95 dolari/unitate.