Ion Iliescu nu mai vrea funcţii în PSD

Romana Puiuleţ
Ziarul BURSA #Politică / 26 aprilie 2005

Fostul şef al statului vrea să renunţe la şefia grupului PSD din Senat

După ce Ion Iliescu a pierdut prima funcţie din PSD în faţa lui Mircea Geoană, acum este dispus să renunţe şi la conducerea grupului din Senat. Mircea Geoană susţine că Ion Iliescu şi-a manifestat intenţia de a renunţa la toate funcţiile deţinute în partid, astfel încît PSD se vede în situaţia de a numi o altă persoană pentru conducerea grupului parlamentar din Senat. Miron Mitrea, devenit secretar general al partidului va fi, la rîndul său, înlocuit din funcţia de lider al grupului PSD din Camera Deputaţilor.

Mircea Geoană susţine însă, că nu a avut încă ocazia să se întîlnească cu Ion Iliescu pentru a vedea dacă el doreşte să intre într-o structură executivă a partidului sau dacă intenţionează să rămînă "doar un apropiat" al conducerii lui. Actualul preşedinte al PSD susţine că fos-tul său contracandidat nu mai doreşte să fie liderul grupului PSD din Senat: "După foarte probabila plecare a lui Ion Ilies-cu din această funcţie, se va face înlocuirea sa repede. Nu ne-am gîndit încă cu cine. Însă, vom găsi o soluţie."

Pe de altă parte, Mircea Geoa-nă avertizează că nu a rămas cu nimic dator liderilor unor organizaţii locale care l-au susţinut la alegerile din Congres. Referindu-se la o eventuală susţinere pe care ar putea să o acorde unor baroni locali care l-au votat precum Marian Oprişan sau Radu Mazăre, Mircea Geoană a declarat: "Eu nu fac parte din găşti politice şi economice. E adevărat că am fost mai apropiat de unii lideri dar nu am făcut jocuri nici la guvernare şi nu o să fac nici de acum înainte. Nu vreau să-mi distrug reputaţia pentru diverse grupuri de interese", a continuat domnia sa. În acest context, liderul PSD a mai avertizat că pe parcursul celor doi ani cît se va afla la cîrma PSD toţi "aşa-zişii baroni", care au prejudiciat imaginea partidului vor fi verificaţi la sînge de structura nou înfiinţată de Congres - Comisia pentru Etică şi Arbitraj.

Noul şef al PSD a răspuns aspru declaraţiilor reprezentanţilor Organizaţiei PSD Bucureşti care şi-au revendicat victoria sa la Congres: "După război mulţi viteji se arată", atenţionîndu-i pe aceştia în frunte cu Dan Ioan Popescu că are "o memorie lungă" deci îşi aminteşte de felul în care a fost tratat de această organizaţie. Liderul PSD a sugerat chiar că organizaţia municipală are nevoie de un model de organizare mai modern şi de lideri mai tineri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb