Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de 14,27 milioane lei (2,98 milioane de euro).
La orele prânzului, principalii indici BVB erau în creştere.
Indicele BET urcă cu 0,58%, la 10,197.37 puncte.
Indicele BET-FI stagnează la 51,552.04 puncte.
Indicele BETPlus creşte cu 0,57%, ajungând la 1,525.59 puncte.
Indicele BET Total Return înregistrează o apreciere de 0,58%, la 16,321.34 puncte.
Acţiunile "Fondul Proprietatea" (FP) au crescut cu 0,73%, la un preţ de 1,3750 lei/unitate.
Titlurile "Romgaz" (SNG) au urcat cu 0,70%, la 35,75 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) "Romgaz" cresc cu 1,58%, la 8,03 dolari.
Acţiunile "Electrica" (simbol EL) au stagnat la valoarea unitară de 10,80 lei. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) "Electrica" scade cu 1% ajungând la 9,85 dolari.
În jurul orelor 15:00, a fost înregistrată o singură tranzacţie de tip "deal" pe piaţa reglementată, în valoare de 7,16 milioane de lei, cu titluri "FARMACEUTICA REMEDIA SA", aceasta fiind încheiată la preţul unitar de 0,56 lei/acţiune, în creştere cu 12,45% faţă de preţul de referinţă de pe piaţa "regulă".