Leo Grozavu este noul antrenor al echipei de fotbal Politehnica Iaşi, el afirmând că obiectivul său este promovarea echipei în prima ligă.
Tehnicianul Leo Grozavu a susţinut vineri o conferinţă de presă alături de preşedintele Consiliului Director al clubului Poli Iaşi, Cornel Şvaiţer, noul antrenor recunoscând că a venit la Iaşi şi pentru că îl leagă o prietenie de 15 ani cu Şvaiţer.
"Mă bucur că sunt la Iaşi, la insistenţele lui Cornel Şvaiţer. Eu sunt de modă veche. La solicitarea lui am venit, ne leagă o prietenie de 15 ani. Am venit să ajut, nu să facem şuete sau relaţii de amiciţie. Dacă nu era ca obiectiv promovarea, nu aş fi venit. Trebuie să fim mai întâi în play-off, apoi vrem promovarea directă. Vrem să evităm barajul", a spus noul tehnician al grupării din Copou, Leo Grozavu.
Întrebat dacă vor fi aduşi jucători noi la echipa ieşeană, Grozavu a precizat că se va face o evaluare, dar că perioada de transferuri este abia în iarnă şi că doar atunci se poate completa lotul.