Locuri de întâlnire cu Dumnezeu (I)

Transferul Poruncilor de la Dumnezeu, la Moise şi apoi de la o generaţie la alta, ar fi trebuit să fie o poveste simplă, de vreme ce încape într-o singură frază, prima din Pirkei Avot (1): "Moise a primit Tora la Sinai şi i-a transmis-o lui Iosua, Iosua bătrânilor şi bătrânii profeţilor şi profetii oamenilor din Marea Adunare". (Pirkei Avot 1:1) - vezi NOTA (2) pentru o prezentare sistematizată a presupusei filiere prin care ne-a parvenit Tora/Legea.

Tradiţia iudaică obişnuieşte să susţină că vorbele livrate de Dumnezeu lui Moise ne sunt intact furnizate de Scriptură.

De exemplu, potrivit Pirkei Avot 2:8, Rabban Yohanan ben Zakkai (3) a spus despre rigoarea cu care ucenicul său Eliezer ben Horcanus (4) menţine integritatea textului sfânt: "Eliezer este ca o cisternă sigilată care nu pierde niciodată o picătură"; cei doi rabini reprezintă două generaţii succesive de mijlocitori ai Torei orale.

Daca ar fi adevarată păstrarea milenară a acurateţei Torei, atunci asta ar avea însemnătate cel puţin în două privinţe:

A. Pentru sfinţenia cuvintelor pe care le citim din ea (şi, eventual, din Talmud), căci ele vor fi fost formulate (în aramaică) chiar de Dumnezeu, sau vor fi apărut în mintea lui Moise sub nemijlocit efect dumnezeiesc; indubitabil, scriind primele table de piatră cu degetul Său (5), Dumnezeu are deprinderea scrisului şi exersează limba aramaică, dar asta mai poate să semnifice şi că degetul Său creează Universul (întâlnind ideea cabalistă că Dumnezeu a creat Universul aruncând literele Torei, pe firmament, două câte două);

B. Pentru faptul că nu putem cunoaşte logica din obârşia Poruncilor, (sau dacă ea există) şi dacă în izvodul slovelor divine se găseşte ceva asemănător cu teleologia; contactul imediat cu Dumnezeirea, (chiar şi în întruchipări familiare - cum este scrisul şi vorbitul) prezintă mereu această incertitudine a raţiunii şi motivaţiei suflului divin care ni le lasa la îndemână (dacă suflul nu este năzărire aprinsă de prea mult abis).

Prin urmare, originea non-umană a Poruncilor invalidează orice agregare sistematică a sutelor de Porunci, prezentate în Scriptură făţiş sau mai obscur, dar fără o ierarhie care să le structureze într-un ansamblu cu sens.

Mai mult, originea non-umană a Poruncilor face să fie discutabile unele dintre principiile stabilite de Maimonide (6) pentru identificarea lor în textul Torei; de exemplu, principiul "6. O mitzvah [Porunca] care are atât componente negative, cât şi componente pozitive este socotită ca două", este evident că operează în baza discernământului omenesc, derivat din logică (şi deci, proiectează logica omenească asupra criteriilor dumnezeieşti).

În Pirkei Avot, citat mai înainte,Talmudul pare să prefere o variantă ideală a procesului de transmitere a Torei orale, dar privită mai îndeaproape, Scriptura prezintă nu doar incertitudini de detaliu, ci şi dezastre categorice, pierderi şi restaurări chiar şi ale Torei scrise:

I) Curmarea primei tentative de transfer a Poruncilor înscrise pe tablele de piatră (Moise le sfărîmă);

ÎI) Pierderea a 300 de mitzvot de către Iosua (cu precizarea că vor fi fost restaurate ulterior);

III) Pierderea Deuteronomului (timp de circa 200 de ani) şi regăsirea lui de către Hilchia;

IV) Alterarea textului Torei de către cărturari;

V) Intervenţiile lui Hillel prin care anulează un număr de Porunci;

VI) Discutabila legătură dintre gematria cuvântului Tawrah (Tora) şi numărul Poruncilor dumnezeieşti, ca şi calculaţia însăşi întreprinsă de rabi Simlai;

VII) Eforturile milenare de descoperire a celor 613 Porunci şi discutabila lista a lui Maimonide, admisă chiar de contestatari, datorită circulaţiei sale generalizate.

După astfel de avataruri ale Poruncilor, mai pot fi ele definite drept "locuri de întîlnire cu Dumnezeu"?

Curmarea primei tentative de transfer a Poruncilor

Moise distruge înscrisul de mână al lui Dumnezeu:

"19. Iar după ce s-a apropiat de tabără, el a văzut viţelul şi jocurile şi, aprinzându-se de mânie, a aruncat din mâinile sale cele două table şi le-a sfărâmat sub munte". (Exodul:32)

Episodul este povestit încă o dată, de data aceasta de Moise:

"16. Am văzut însă că voi păcătuiserăţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru, vă făcuserăţi un viţel turnat şi vă abătuserăţi curând de la calea pe care vă poruncise Domnul să o urmaţi.

17. Am luat atunci cele două table şi, aruncându-le cu amândouă mâinile mele, le-am sfărâmat înaintea ochilor voştri". (Deuteromonul:9)

Distrugerea "lucrării lui Dumnezeu" încheie prima tentativă de transfer a Poruncilor, prin mijlocirea lui Moise.

Gestul lui Moise nu are o explicaţie general acceptată, dar între cele şase identificate că având circulaţie (7), se distinge aceea că, de fapt, israeliţii nu cunoşteau Poruncile, idee ce vine din Geneza, în aparentă contradicţie cu Deuteronomul.

a) Exodul si Deuteronomul se contrazic?

Din Geneza:20 rezultă că israeliţii s-au ferit de glasul lui Dumnezeu:

"19. Apoi [poporul] a zis către Moise: «Vorbeşte tu cu noi şi vom asculta, dar Dumnezeu să nu grăiască cu noi, ca să nu murim»".

Din Deuteronomul:4, însă, rezultă că, dimpotrivă, ei au auzit "glasul cuvintelor Lui":

"12. Iar Domnul v-a grăit de pe munte din mijlocul focului; şi glasul cuvintelor Lui l-aţi auzit [...]".

Îndeobşte, o contradicţie Scripturală poate fi conservată ca atare şi în comentariu, invocând faptul că logica omenească nu poate epuiza resursele de înţeles ale textului divin, dar asta înseamnă, de fapt, suspendarea efortului de apropriere a sfinţeniei.

Aici, de exemplu, tensiunea între Exod şi Deuteromon deschide spre alt tărâm al textului.

A) În Exodul, relatarea faptelor parvine de la povestitor, în timp ce în Deuteronomul, relatarea faptelor parvine de la Moise.

Lui îi putem atribui o sensibilitate deosebită în comunicarea cu Dumnezeu ("10. De atunci nu s-a mai ridicat în Israel prooroc asemenea lui Moise pe care Dumnezeu să-l fi cunoscut faţă către faţă..." - Deuteronomul:34).

Este plauzibil ca înzestrarea să-i permită lui Moise să desluşească revelaţia dumnezeiască din "fulgerele şi tunetele şi sunetul trâmbiţelor" pe care tot poporul le-a auzit:

"18. Şi tot poporul a auzit fulgerele şi tunetele şi sunetul trâmbiţelor şi a văzut muntele fumegând; şi văzând, tot poporul s-a dat înapoi şi a stat departe, temându-se". (Exodul:20)

La fel ca revelaţia, la Mahomed: "Uneori ajunge la mine ca ecourile unui clopot, ceea ce mi-e cel mai greu; iar ecourile se domolesc când înţeleg mesajul" (8).

Devine verosimil ca Moise să fi decodificat un mesaj ininteligibil pentru ceilalţi.

B) "Glasul cuvintelor Lui l-aţi auzit" (Deuteronomul:4) poate să fie expresie a indistincţiei cuvintelor, varianta în care poporul israelit nu a înţeles discursul dumnezeiesc, deşi i-a perceput verbalitatea.

Ipotezele de la A) şi B) îndeamnă la opinia că Moise a greşit cînd a sfărâmat Tablele, ceea ce ar fi cumplit, pentru că a sfărâmat lucrarea lui Dumnezeu şi, în plus, a ordonat uciderea ca pedeapsă şi au fost ucişi 3000 de oameni, în temeiul prezumţivei înţelegerii greşite.

C) Dar înţelesul întîmplării basculează dacă aplicăm principiul circularităţii Pentateuhului, prin care Revelaţia de pe Muntele Sinai prefaţează Geneza.

Remarca lui Moise că israeliţîi au auzit "glasul cuvintelor Lui" ţine de metatext.

Spirala textului aduce la întîmpinare aceleaşi întîmplări, dar în metatext, unde tot poporul a primit Tora (şi ca în Cabala, nu doar miticul număr de 600.000 de evrei ieşiţi din Egipt, ci toate sufletele de evrei, inclusiv cei nenăscuţi şi fiecare a primit Tora proprie şi împreună fac Tora).

În interpretarea circulară, toate Poruncile le erau cunoscute israeliţilor încă de dinainte de Revelaţie, pentru că Revelaţia avusese deja loc, înainte să se producă.

În Tora nu există timpuriu şi tîrziu, Tora există dintotdeauna. Poruncile există dintotdeauna, iar israeliţii le-au încălcat.

Cititorul ştie că Moise are dreptate.

Oare, în Tablele sfărâmate, nu scria că au fost sfărâmate şi scrise din nou?

Spre acest tărîm al textului, tensiunea dintre Exod şi Deuteromon ne ridică.

b) Al cui este chipul?

Istoricii ne încredinţează că El/ El Shaddai/Elohim este reprezentat ca taur; de aici rezultă că viţelul de aur (taurul) turnat în ministeriatul lui Aaron nu este chipul altui zeu decât Dumnezeu, întrucît YHWH se prezintă, în Biblie, că fiind El Shaddai:

"1. Iar când era Avram de nouăzeci şi nouă de ani, i S-a arătat Domnul [יהוה (YHWH)] şi i-a zis: «Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic [El Shaddai]; fă ce-i plăcut înaintea Mea şi fii fără prihană;» (Geneza:17 - în citat am inserat forma din textul masoretic).

Păcatul cu care s-au încărcat israeliţii, în absenţa lui Moise, nu este închinarea la vreun alt Dumnezeu, ci încălcarea celei de a doua Porunci, "Să nu-ţi faci chip cioplit".

Idolatria.

Rav Ashi (a trăit între anii 352-427, amoraim de a şaptea generaţie, primul redactor al Talmudului babilonian) povesteşte (Sanhedrin 102b) că i-a apărut în vis regele Manase, pe care l-a întrebat: "Din moment ce ai fost atât de înţelept, care este motivul pentru care te-ai angajat în închinarea la idoli?"

Manase i-a răspuns: "Dacă ai fi fost acolo în vremea aceea, ai fi apucat şi ridicat poala hainei tale şi ai fi alergat după mine din cauza dorinţei de nepotolit să te angajezi în închinarea la idoli şi datorită faptului că era o credinţă comună".

Distincţia între divinitate şi reprezentarea să este subtilă, pentru că repetă raportul dintre semnificat şi semnul său, dar o aşează într-o împrejurare sacră, în care strînge şi mai mult termenii acestei relaţii semiotice: "Exprimând sacrul, un obiect oarecare devine altceva, fără a înceta însă să fie el însuşi, deoarece continuă să facă parte din mediul său cosmic" ("Sacrul şi profanul", p.13, Mircea Eliade/Humanitas, 2005/Bucureşti).

Atragând asupra sa aburii divinităţii pe care o semnifică, reprezentarea divinităţii suferă o modificare a statutului său de obiect neînsufleţit.

(Va urma)

NOTE

(1) Pirkei Avot este al nouălea tratat al Nezikin, care, la rândul său, este al patrulea dintre cele şase ordine ale Mishnei, care, împreună cu Gemara alcătuiesc Talmudul - culegerea de comentarii asupra Torei, încheiată în secolul al V-lea, considerată recuperare scrisă a Torei orale.

(2) Transmiterea Torei (după Chabad.org)

(3) Rabban Yochanan b. Zakkai, epoca Tannaim - a doua generaţie (c.40 - c.80 e.n.)

Rabban Yochanan b. Zakkai a fost un lider şi un savant evreu care a reuşit tranziţia poporului evreu la viaţa fără Templu. În calitate de Nasi (şef al Sanhedrinului), el a căutat o adaptare a traiului sub ocupaţia romană, dar nu a putut să-i convingă pe zeloţi, ceea ce a dus la distrugerea Ierusalimului. El a scăpat şi a resuscitat viaţa evreiască în Yavneh (20 km sud de Jaffa). Aceasta a inclus păstrarea ritualurilor Templului, în afara Templului. (Conform Sefaria/Dr. Michael Sperling şi Wikipedia)

(4) Eliezer ben Horcanus (sec.I-II), un elev al lui Rabban Yochanan ben Zakai, care, împreună cu rabinul Yehoshua, este un reprezentant al lui Beit Shammai (casă de interpretare aflată în contradicţie cu liberalismul promovat de Beit Hillel). Eliezer reprezintă "halakha rishona" - legile orale tradiţionale transmise de la profesor la profesor din Sinai (Pirkei Avot 1:1) fără a uita, a extrapola sau a inova. La fel ca şi profesorul său, Rabban Yochanan ben Zakai, Eliezer spune: "Nu am învăţat niciodată nimic din ceea ce nu am învăţat de la Maestru" (Vezi Tosefta Yevamot 3:4; TB Sukkah 28a; Avot d Rabbi Natan 14). Opusul lui Eliezer este un alt coleg, probabil legat de tradiţia Hillel, Elazar ben Arach. (Elu v'Elu: Two Schools of Halakha Face Off On Issues of Human Autonomy, Majority Rule And Divine Voice of Authority/Noam Zion/2008/Shalom Hartman Institute).

(5) "18. După ce a încetat Dumnezeu de a grăi cu Moise, pe Muntele Sinai, i-a dat cele două table ale legii, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu". (Exodul: 31)

"16. Tablele acestea erau lucrul lui Dumnezeu şi scrierea era scrierea lui Dumnezeu, săpată pe table". (Exodul: 32)

(6) "Următoarele sunt cele paisprezece principii [n.m. - de selectare a Poruncilor din textul Torei]:

1. Nu număraţi Poruncile Rabinice în această listă.

2. Nu includeţi legi care sunt derivate dintr-unul dintre cele treisprezece principii ale exegezei Torei.

3. Nu număraţi mitzvot care nu sunt obligatorii pentru toate generaţiile.

4. Nu includem directive "cuprinzătoare" în numărătoare.

5. Motivul unei mitzvah nu se numără de la sine.

6. O mitzvah care are atât componente negative, cât şi componente pozitive este socotită ca două.

7. Diferitele aplicaţii ale unei mitzvah nu sunt luate în considerare individual.

8. Nu număraţi o declaraţie negativă printre interdicţii.

9. Nu număraţi de câte ori o poruncă este menţionată în Tora, ci doar actul care este interzis sau poruncit.

10. Nu consideraţi un act pregătitor drept o mitzvah independentă.

11. Dacă o mitzvah este compusă dintr-un număr de elemente, nu le număra separat.

12. Când vi se comandă să faceţi o anumită acţiune, nu număraţi fiecare parte a acţiunii separat.

13. Nu numărăm numărul de zile în care este îndeplinită o mitzvah.

14. Nu socotim pedeapsa aplicată pentru fiecare încălcare".

(Introducere la "Sefer Hamitzvot"/"Cartea Poruncilor", Maimonide https://www.chabad.org/dailystudy/seferHamitzvos.asp?tdate=5/19/2022)

(7) Din explicaţiile avansate dealungul timpului, Dr. Maurice M. Mizrahi a sintetizat şase tipuri de răspuns la întrebarea "De ce a sfărâmat Moise Tablele Legi?i":

1. Pentru că Dumnezeu i-a spus să o facă;

2. Pentru că tablele erau prea grele;

3. Pentru ca idolatrii să nu aibă acces la Tora;

4. Pentru a diminua pedeapsa cuvenită israeliţilor;

5. Să-i salveze pe israeliţi pretextînd că nu cunoşteau legea;

6. Să comită un păcat care să-l facă să împărtăşească pedeapsa celorlalţi israeliţi.

(https://images.shulcloud.com/618/uploads/PDFs/200806-WhyDidMosesBreaktheTabletsEkev.pdf)

(8) Citat preluat din "Istoria lui Dumnezeu", de Karen Armstrong, p.174/Editura Nemira/2009/Bucureşti.