Spania a fost lovită de o cruntă tragedie, sute de oameni au murit în urma inundaţiilor catastrofale, iar lumea întreagă a reacţionat. Inclusiv lumea sportului. Echipele de fotbal implicate în meciurile din cupele europene din această săptămână vor păstra un minut de reculegere "în memoria victimelor" inundaţiilor din regiunea spaniolă Valencia, a anunţat UEFA. Am văzut cum este respectată decizia la meciurile din Liga Campionilor, la Eindhoven, Madrid, Lisabona, Dortmund...Respectul şi civilizaţia trec de diversele rivalităţi socio-sportive. Pentru ca echipele noastre să ajungă la nivelul celor din Spania, Germania, Anglia, Italia ar fi nevoie de investiţii enorme, bani pe care nu îi avem în acest moment şi e posibil să nici nu-i avem vreodată.
Dar chiar şi fără bani am putea să învăţăm lecţia respectului. Nu e atât de greu să înţelegem că fără respect pentru vii şi morţi nu poţi clădi nimic serios. Chiar în această toamnă am auzit din tribunele stadioanelor noastre huiduieli şi înjurături în timpul momentelor de reculegere sau o galerie întreagă zbierând "Mori!", în momentul în care un jucător al formaţiei adverse suferea pe gazon ca urmare a unui fault dur. Că jucăm fotbal mai mult sau mai puţin bine nu spune mare lucru despre noi ca oameni, dar faptul că nu ştim să respectăm un moment de reculegere nu ne face deloc cinste. Excesul de ură, lipsa de empatie ne descalifică din aproape toate punctele de vedere, iar glumele şi ironiile îşi au şi ele momentul şi locul, altfel sunt simple bâte în balta cu noroiul prostiei.
Încă mai sper că nu va fi cazul să ţinem un moment de reculegere pentru bunul simţ!