Mali, Niger şi Burkina Faso au semnat un pact de securitate

F.D.
Internaţional / 17 septembrie 2023

Mali, Niger şi Burkina Faso au semnat un pact de securitate

Regimurile militare din Mali, Burkina Faso şi Niger au semnat sâmbătă o cartă stabilind o alianţă defensivă, au anunţat la Bamako, capitala Mali, delegaţiile ministeriale din cele trei ţări, relatează Agerpres.

Această "Cartă din Liptako-Gourma" creează "Alianţa Statelor Sahelului" (AES), a scris pe X (fost Twitter), şeful juntei din Mali, Assimi Goita. Scopul său este "de a stabili o arhitectură de apărare colectivă şi asistenţă reciprocă", a subliniat el.

Carta prevede (art. 6) că "orice atac la suveranitatea şi integritatea teritoriului uneia sau mai multor părţi contractante va fi considerat ca o agresiune împotriva celorlalte părţi şi va angaja o datorie de asistenţă şi ajutor pentru toate părţile, individual sau colectiv, inclusiv utilizarea forţei armate pentru restabilirea şi asigurarea securităţii în zona acoperită de Alianţă".

De la lovitura de stat din Niger din 26 iulie, Comunitatea Economică a Statelor Africii de Vest (ECOWAS) a menţinut o poziţie constantă: autorităţile militare trebuie să "restaureze imediat ordinea constituţională", eliberându-l pe preşedintele demis Mohamed Bazoum şi reinstalându-l în funcţiile sale.

Organizaţia vest-africană a ameninţat în mod repetat cu intervenţia armată şi a impus sancţiuni economice grele Nigerului.

Or, Burkina Faso şi Mali, state vecine, sunt de părere că o operaţiune militară împotriva ţării lor ar fi o "agresiune ilegală şi fără sens" şi au promis un "răspuns imediat" la orice agresiune.

"Această alianţă va fi o conjugare de eforturi militare, economice între cele trei ţări", le-a declarat jurnaliştilor ministrul apărării din Mali, Abdoulaye Diop.

"Prioritatea noastră este lupta împotriva terorismului în cele trei ţări", a adăugat el.

Regiunea Liptako-Gourma - frontalieră cu Mali, Burkina Faso şi Niger - a fost devastată de jihadism în ultimii ani.

Mali şi Burkina Faso, conduse de militari care au ajuns la putere prin lovituri de stat în 2020 şi 2022, şi-au afişat rapid solidaritatea cu generalii de la Niamey după lovitura de stat din 26 iulie.

Aceştia din urmă rămân inflexibili şi îl ţin prizonier pe preşedintele demis Mohamed Bazoum din 26 iulie, pe care intenţionează să-l judece pentru "înaltă trădare".

În Niger, peste zece atacuri jihadiste au făcut mai mult de o sută de morţi, dintre care jumătate civili, începând cu 26 iulie.

"Alianţa Sahel" reuneşte mai multe ţări şi instituţii internaţionale precum Franţa, Germania şi Statele Unite, care şi-au suspendat programele de ajutorare a Nigerului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb