Manifestaţie la Parlamentul bulgar împotriva interzicerii propagandei homosexuale în şcolile din Bulgaria

S.B.
Internaţional / 9 august

Manifestaţie la Parlamentul bulgar împotriva interzicerii propagandei homosexuale în şcolile din Bulgaria

Manifestanţi au protestat joi în faţa sediului Parlamentului bulgar faţă de un amendament juridic controversat adoptat miercuri, care interzice să se vorbească despre lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali (LGBTQIA+) şi despre "alegeri sexuale netradiţionale" în şcoli, informează news.ro.

Organizaţii feministe, LGBTQIA+ şi de apărarea drepturilor au organizat manifestaţia pentru a cere anularea acestui amendament, propus de Partidul Vazrajdane (extremă drepta, ultranaţionalist şi prorus), a cărui formulare aminteşte legi similare din Rusia şi Ungaria.

Manifestanţii au agitat steaguri LGBTQIA+ şi au strigat sloganuri ca "Jos legea!", în timp ce poliţia supraveghea adunarea, care s-a încheiat fără incidente.

"Este primul pas către incriminarea penală a orientării sexuale care nu este conformă ideilor lor tradiţionale. Consider acest lucru absolut inacceptabil şi contrar spiritului a ceea ce depunem eforturi să facem ca ţară şi societate", a declarat Ivan Ivanov, un manifestant care a participat la adunarea de joi.

ONG-urile denunţă o tentativă a Guvernului bulgar de a suprima vizibilitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor şi de a împinge înapoi drepturile omului.

Activiştii cer Uniunii Europene (UE) să facă mai mult în lupta împotriva oricăror măsuri discriminatorii a acestei minorităţi.

Miercuri, Parlamentul bulgar a adoptat un amendament al Legii Educaţiei.

Amendamentul a fost introdus de Vazrajdane şi a fost susţinut în mod surprinzător de unele formaţiuni proeuropene.

Modificarea a fost adoptată cu votul a 159 dintre cei 240 de deputaţi bulgari.

Amendamentul interzice "promovarea, popularizarea şi susţinerea ideilor şi opiniilor legate de o orientare sexuală netradiţională sau de o identitate sexuală alta decât cea bilogică" în şcoli.

Într-un vot separat, miercuri, deputaţii au adoptat o lege care defineşte "orientarea sexuală netradiţională" ca fiind "diferită de noţiuni general acceptate şi stabilite în tradiţia juridică bulgară a atracţiei emoţionale, romantice, sexuale sau senzuale între persoane de sex opus".

În trecut, Bulgaria, un stat membru UE, a fost criticată din cauza încălcării drepturilor minorităţilor sexuale şi i s-a cerut să garanteze recunoaşterea şi protecţia acestora.

Ea a refuzat să ratifice Convenţia de la Istanul privind prevenţia violenţei la care sunt supuse femeile, din cauza convingerii larg răspândite că aceasta înseamnă promovarea drepturilor homosexualilor.

Legi împotriva homosexualilor similare au fost adoptate şi în alte ţări din regiune, în Ungaria, Republica Moldova şi Turcia.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Bravo Bulgaria!

    este prea agresiva aceasta promovare a homosexualilor , ce-i prea mult strica

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb