MARA CALISTA, PNL:   "Coaliţia PSD-ALDE vrea să răsplătească obedienţa Avocatului Poporului cu beneficii financiare"

D.I.
Politică / 14 februarie 2018

Mara Calista (Sursa foto: Facebook)

Mara Calista (Sursa foto: Facebook)

Deputatul PNL Maria Calista critică proiectul privind organizarea şi funcţionarea Avocatului Poporului, considerând că prin acesta, coaliţia PSD-ALDE, aflată la guvernare, ar dori "să răsplătească obedienţa Avocatului Poporului, se arată într-un comunicat remis Redacţiei.

Mara Calista declară: "Un nou proiect al Coaliţiei PSD-ALDE naşte monştri în Parlament. Beneficiarii principali ai proiectului sunt Avocatul Poporului şi adjuncţii acestuia care sunt răsplătiţi pentru obedienţa faţă de Coaliţia de guvernare prin creşterea pensiei într-un mod exponenţial".

Deputatul PNL aminteşte în document principalele prevederi ale proiectului menit să modifice legea 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului, în sepecial prevederea referitoare la posibilitatea cumulării pensiei cu veniturile Avocatului Poporului.şi actualizarea pensiei de serviciu a Avocatului Poporului cu indemnizaţia judecătorilor Curţii Constituţionale.

Astfel, consideră Mara Calista, "Această încercare de a păstra obedienţa Avocatului Poporului vine în contextul haosului fiscal şi în contextul în care salariile românilor cresc nesemnificativ în comparaţie cu măririle promise de 25% sau scad, în unele cazuri, cu sume considerabile de până la 3000 de lei. Mai mult, sunt angajaţii cu contracte part-time care trebuie să vină cu bani de acasă pentru a-şi plăti dările la stat".

Mai mult, deputatul liberal face referire la modul în care coaliţia PSD-ALDE ignoră un proiect propriu, care prevedea ca pensiile de serviciu săn se indexeze cu rata inflaţiei. În acest sens, Mara Calista afirmă: "Prin proiectul majorităţii parlamentare, veniturile Avocatului Poporului cresc semnificativ prin actualizarea pensiei în raport cu indemnizaţia judecătorilor Curţii Constituţionale şi prin posibilitatea cumulării ei cu venitul lunar pe care acesta îl are".

Parlamentarul reaminteşte că "un set de prevederi asemănătoare sunt aplicate şi adjuncţilor Avocatului Poporului prin introducerea unor alte alineate la art. 11 al legii nr. 35/1997 printre care: «Adjuncţii Avocatului Poporului, precum şi persoanele care au îndeplinit funcţia de adjunct al Avocatului Poporului beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare, de pensie de serviciu în cuantum de 80% din indemnizaţia brută avută în ultima lună de activitate. (...) Pensia de serviciu poate fi cumulată cu indemnizaţia pentru mandatul în curs de exercitare. Pensiile de serviciu ale adjuncţilor Avocatului Poporului se actualizează în raport cu indemnizaţia brută lunară a adjuncţilor Avocatului Poporului în activitate»".

În cele din urmă, Calista atrage atenţia asupra modului în care Avocatul Poporului a reacţionat la sesizările depuse anul trecut de PNL, precizând în acest sens: "Reamintesc, pe scurt, lipsa de interes, de activitate şi de spirit civic şi constituţional ale Avocatului Poporului la momentul la care PNL a depus nenumărate sesizări cu privire la Ordonanţa nr. 4/2017, la Ordonanţele de Urgenţă nr. 79/2017 şi nr. 82/2017 cu privire la schimbarea unor prevederi fiscale, dar şi cu privire la reducerea indemnizaţiei pentru mame şi a diminuării procentului la Pilonul II de pensii. Pentru Avocatul Poporului nici nenumăratele sesizări venite din partea sindicatelor şi a patronatelor nu au contat, iar acum înţelegem clar de ce!".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb