Peste 190 de companii din ţară şi străinătate participă la unul dintre cele mai mari târguri tehnice din România din ultimii 15 ani, Metal Show & TIB 2024. Potrivit Romexpo, până pe 17 mai, pavilionul B2 va fi locul de întâlnire al profesioniştilor din industria de prelucrare a metalelor, tehnologii şi echipamente industriale, al furnizorilor de soluţii tehnologice şi clienţilor din întreaga ţară şi din străinătate. Vizitatorii pot beneficia pe perioada târgului de discounturi de până la 10%. Printre inovaţiile care vor fi prezentate în cadrul evenimentului se numără cel mai nou sistem de monitorizare a calităţii aerului, AeroGuard Air Monitor sau robotul SCARA cu mai multe axe, pentru operaţiuni de pick-and-place. Intrarea la expoziţie este gratuită, pe baza Codului de acces descărcat de pe site-ul metalshow-tib.ro. Potrivit organizatorilor: "Metal Show & TIB 2024 vine cu un concept modern şi îşi propune să devină cel mai bun loc de business şi networking pentru jucătorii din industrie, unde ideile dezbătute vor identifica soluţii pentru provocările pe care le întâmpină industria prelucrării metalelor în noul context socio-economic. În 2024, Metal Show& TIB va fi, în continuare, cea mai puternică platformă de business care va promova: echipamentele eficiente energetic; automatizarea şi digitalizarea proceselor de producţie, în contextul tranziţiei energetice; tehnologiile avansate de prelucrare mai puţin invazive (cu laser, cu apă sau microfabricaţie); energiile regenerabile şi sistemele de stocare a energiei, materialele sustenabile, cu impact redus asupra mediului. Târgul pune accent, pentru prima dată în România, pe promovarea tehnologiilor şi soluţiilor care contribuie la reducerea amprentei de carbon în industria de prelucrare a metalelor". Metal Show & TIB este organizat de Euroexpo Fairs şi Romexpo.
Metal Show & TIB 2024, întâlnire cu profesioniştii din industria de prelucrare a metalelor
O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 15 mai