Mihai Răzvan Ungureanu, un şef SIE din eprubetă?

"Hotărârile de însemnătate istorică adoptate de Congresul al XIII-lea al PCR, înflăcăratele îndemnuri adresate tinerei generaţii de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu în deschiderea lucrărilor forumului nostru pun în faţa noastră, a elevilor utecişti, sarcini deosebite. (...) Pe deplin conştienţi de sarcinile ce ne revin din Hotărârile Congresului al XIII-lea al PCR, din indicaţiile şi orientările secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, din documentele suspuse aprobării Forumului tineretului, noi, elevii din judeţul Iaşi, ne angajăm că vom depune toate eforturile (...) pentru continuarea neabătută a drumului ascendent pe care România s-a înscris în perioada de o efervescenţă fără precedent inaugurată de Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român" (Mihai Răzvan Ungureanu, cuvântare în calitate de delegat al Organizaţiei judeţene Iaşi a UTC, "Scânteia Tineretului", 19 mai 1985, p.3 - conform Adrian Majuru, "UTC+UASCR = continuitate la catedra Puterii", Cotidianul, 18 septembrie 2013).

La numai 17 ani, lui Mihai Răzvan Ungureanu i se prefigura un mare viitor. După cum avea să observe mai târziu şi Andrei Pleşu,"diplomaţia şi politica în genere erau, pentru el, nu simple dexterităţi anexe, conjuncturale, ci ingredientele unei vocaţii. (..) Restul e destin. Şi va fi, deopotrivă, istorie, căci îi prevăd autorului o traiectorie publică de ordinul excepţiei". În aceeaşi lucrare (Mihai Răzvan Ungureanu, "Întotdeauna loial. Note diplomatice pentru o Românie modernă (2005-2007)", Editura Polirom, 2008), actualul ambasador al României în Germania Federală, Emil Hurezeanu, considera că notiţele fostului ministru de Externe sunt "fărâme din eforturile unui înalt demnitar dedicat, instruit şi briliant şi chiar imaginea în epură, ce-şi aşteaptă dezvoltările, a unui om de stat luminos şi responsabil".

• Un amănunt uitat în CV-ul lui MRU: sponsorizarea de la Marc Rich

La doar 24 de ani, ieşeanul cu origini ceangăieşti Mihai Răzvan Ungureanu primea "Premiul Naţional" al Revistei 22, gazeta Grupului pentru Dialog Social (GDS), organizaţie înfiinţată oficial la 30 decembrie 1989, la Intercontinental, cu sprijinul direct al lui Silviu Brucan şi, ulterior, susţinută financiar şi de George Soros. Nu se ştie, nici azi, pentru ce merite deosebite a primit tânărul absolvent al Facultăţii de Istorie-Filosofie a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi acest "Premiu Naţional". Cert este că, la scurt timp, Mihai Răzvan Ungureanu primea o sponsorizare de la magnatul Glencore, Marcell David Rich, pentru a-şi continua studiile postuniversitare la Oxford, la Centrul pentru Studii Evreieşti şi Ebraice.

De neînţeles de ce acest amănunt lipseşte din CV-ul oficial al actualului nominalizat la şefia Serviciului Român de Informaţii Externe, fostul cumpărător al "Forţei Civice" şi candidat prezidenţial în locul lui Nati Meir, fost prim-ministru, fost şef al SIE, fost ministru de Externe, fost membru al Consiliului de Conducere (CC) al Fundaţiei Soros şi Colegiului "Noua Europă", fost membru supleant al Comitetului Central (CC) al Uniunii Tineretului Comunist (UTC) etc, etc, etc.

Poate pentru că, totuşi, la ora aceea miliardarul şi escrocul internaţional cunoscut mai mult după numele de Marc Rich se afla în Top 10 al Listei FBI cu cei mai căutaţi infractori ai lumii de către Statele Unite ale Americii. "Eram la New York în 1973 şi lucram la «The New York Times» când Marc Rich a devenit cel mai mare caz de evaziune fiscală din istoria Americii, intrând în vizorul lui Rudolf Giulianni, pe atunci procuror. Dacă ar fi fost condamnat, Rich ar fi primit 300 de ani de puşcărie, dar el a apucat să fugă în Elveţia, de unde nu a mai revenit nici la înmormântarea propriei fiice în 1996", scria graficianul Eugen Mihăescu ("Portret în acvaforte. Mihai Răzvan Ungureanu, de la Marc Rich la Klaus Iohannis", Ziarişti Online, 11 februarie 2015). Dar dincolo de toate aceste atribute, şterse - după aproape 30 de ani! - de Bill Clinton, dintr-un condei, pe 20 ianuarie 2001, în ultima sa zi de mandat prezidenţial, Marc Rich, care şi-a făcut mare parte din avere în Uniunea Sovietică şi mai făcuse afaceri şi cu Ceauşescu, şi cu Gaddafi, şi cu Castro, şi cu Khomeini, a fost rămas cunoscut în lumea specialiştilor şi ca un "fixer" pentru Mossad, serviciul special de informaţii israelian. După ani, Clinton avea să afirme că regretă acest gest, stimulat, printre alţii de primul-ministru al Israelului şi de un fost şef al Mossadului (The Economist, 6 iulie 2013). În necrologul său din The Guardin (26 iunie 2013) se afirmă că "regele mărfurilor" (mai curând al contrabandei cu mărfuri interzise) a fost chiar un sponsor generos al Mossadului.

• Rezerviştii SRI: MRU lucrează pentru o putere străină

Revenit în ţară, într-o vacanţă din 1995, Mihai Răzvan Ungureanu se regăseşte, simultan, într-un "scandal" de creştere a notorietăţii publice în cuplu, respectiv împreună cu Horia Roman Patapievici, căutat, se spune, la domiciul de un anume "căpitan Soare" al SRI. Rezerviştii SRI de azi spun că întregul scandal Patapievici a fost regizat de Virgil Măgureanu, pentru a-l ridica din anonimat pe falsul persecutat, la rândul lui o vedetă în eprubetă a GDS şi Colegiului "Noua Europă" al rectorului Andrei Pleşu (General (r) Aurel I. Rogojan, "Fereastra serviciilor secrete", Editura Compania, 2011).

În acelaşi timp, mult mai necunoscutul Mihai Răzvan Ungureanu avea să reclame, zgomotos, de la Iaşi, o situaţie similară. Doar că acolo era vorba de o propunere de colaborare cu Serviciul Român de Informaţii. Ofiţerul care a tratat chestiunea (întâmplător un fost corespondent de război în Transnistria) a fost straşnic admonestat, de la Centrala SRI venind informaţia că "domnul Mihai Răzvan Ungureanu este deja în atenţia altor servicii". "Locotent-colonelul (retragere) Nicolae Ulieriu, fost şef al Biroului [ulterior Sectorul] de Presă al Serviciului Român de Informaţii, este şi el unul dintre cei care au afirmat, cu subiect şi predicat, că prim-ministrul a avut şi ar avea o relaţie specială cu un anumit serviciu străin. Domnul Ulieriu nu poartă decât vorbele auzite la ultimul său loc de muncă", scria, peste ani, generalul (r) Aurel Rogojan într-un articol din Cotidianul ("Mihai Răzvan Ungureanu şi serviciile secrete străine", 6 aprilie 2013). "Dacă Comisia parlamentară de control a SRI sau SIE vrea să mă asculte, aş putea spune lucruri interesante", a afirmat fostul purtător de cuvânt al SRI. Cu toate acestea, comisiile în cauză nu au vrut să audă aceste "lucruri interesante". Doar Eugen Mihăescu, pe când era la Comisia de Politică Externă a Senatului, l-a întrebat dacă are şi cetăţenie israeliană. Domnul Ungureanu a răspuns că nu are paşaport israelian...

• Ungureanu, "pierdut în spaţiu" de Băsescu, regăsit de Iohannis

Toate acestea au fost cunoscute şi de fostul preşedinte Traian Băsescu, atunci când l-a numit ministru de Externe şi, apoi, şef al SIE, în ciuda dezastrelor naţionale săvârşite de Ungureanu în pretinsa sa calitate de şef al diplomaţiei române. De abia după 10 ani de la propulsarea lui, în 2014, Băsescu avea să-i transmită lui Ungureanu, printr-un consilier prezidenţial, că este un "orgolios, vanitos, frustrat şi fripturist" de "2%" ("Cristian Hrituc, consilier prezidenţial: Mihai Răzvan Ungureanu e pierdut în spaţiu", HotNews, 15 ianuarie 2014). I-a trebuit un deceniu ca să-şi dea seama? Daca lua avertismentele presei în serios i-ar fi fost suficient un an-doi.

Ca ministru de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu a fost o catastrofă. Printre "realizările" sale: eşecul Forumului "Mării Negre" (700.000 de euro aruncaţi în apele Dâmboviţei), catalogarea României ca "un nou land federal al Austriei" (Die Presse, 4 martie 2006), afirmaţia că basarabenii vorbesc "o varianta a limbii române" şi abandonarea românilor din jurul graniţelor, lobby pentru turnul miliardarilor Ofer- "Cathedral Plaza",- de lângă Catedrala Sf. Iosif, ceea ce a dus la răcirea relaţiilor cu Vaticanul şi Biserica Catolică, antagonizarea Bisericii Ortodoxe Române după o minciună enunţată la Moscova privind un mesaj secret al Patriarhului Teoctist către Alexei al II-lea al Întregii Rusii, în contextul în care biserica rusă, ca şi acum de altfel, prigonea preoţii românii din Basarabia, scandalul îngropat cu românii arestaţi de americani în Irak, ceea ce a şi dus la demiterea sa forţată, sabotarea negocierilor pentru Tezaurul românesc de la Moscova, după cum a relevat recent profesorul Ioan Scurtu (BURSA, 6 ianuarie 2015) şi, mai presus de toate, încercarea de a oferi Ungariei plocon imensa moştenire a lui Emanoil Gojdu, estimată la mai multe miliarde de euro, prin clonarea Fundaţiei Gojdu, lăsate de celebrul mecena tinerilor români ortodocşi din Ardeal.

Clonarea Fundaţiei Gojdu în interesul Ungariei ne arată o filiaţie "deschisă" a lui Mihai Răzvan Ungureanu. Ulterior, ca prim-ministru timp de 72 de zile, s-a remarcat, conform afirmaţiilor unui oficial ungur (Géza Szõcs, Index.hu, 29 mai 2015), cu agreerea reînhumării cu fast la Odorheiu Secuiesc a ideologului fascist maghiar József Nyírõ, acuzat de incitare la crime de război, ceremonie blocată de români după declanşarea unui scandal internaţional. Să amintim totodată şi intenţia de secesiune pe criterii etnice a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, ceea ce i-a adus, după demitere, în semn de recunoştinţă şi consolare, titlul de Doctor Honoris Cauza al Universităţii din Pecs.

• Fundaţia Gojdu, o afacere de miliarde de euro

Afacerea Gojdu rămâne însă ca o încununare nereuşită a eforturilor sale de a devaliza România de miliarde de euro. Ziariştii acelor zile îşi amintesc cum, după ce se încercase până şi interzicerea în Senat a Mitropolitului Laurenţiu Streza, administratorul de facto al Fundaţiei Gojdu, la Camera Deputaţilor totul a depins de un singur vot, pe care Dumnezeu l-a dat în favoarea României. Aşa a căzut Ordonanţa de Urgenţă a lui Mihai Răzvan Ungureanu şi Călin Popescu Tăriceanu, primul-ministru care, pe-atunci, se căsătorise la Budapesta, după ce se convertise la catolicism şi în timp ce se afla în relaţii directe cu fostul şef al rezidenţei de spionaj maghiare în România, Rudas Erno ("Toţi spionii unguri ai premierilor români. Azi, Rudas Erno, asociatul "şi" în afaceri al premierului Tăriceanu", Ziarişti Online, 4 august 2011). Culmea, preşedintele "Fundaţiei Publice Ungaro-Române Gojdu" urma să fie, prin însuşi actul supus ratificării, celebrul fals doctor în istorie al Universităţii Central Europene deschise de Soros la Budapesta, Sorin Antohi, dovedit şi ca turnător ordinar al Securităţii.

Predarea Fundaţiei Gojdu, pe tavă, Ungariei, deşi contestată adeseori de Mihai Răzvan Ungureanu sau acoliţii săi prin sofisme "savante", a fost devoalată chiar în plenul Camerei Deputaţilor, printr-o document oficial remis înainte de vot de Mitropolitul Bartolomeu Anania, în numele reîntemeietorilor Fundaţiei, ierarhii ortodocşi din Mitropoliile Transilvaniei şi Banatului. Mitropolitul Anania arată, la punctul 5 al actului prin care se împotrivea tentativei lui Ungureanu: "Se pretinde că Fundaţia Publică (pe care Ministerul nostru de Externe o numeşte "Româno-Ungară") are la bază principiul parităţii. Iată însă şi opinia partenerilor, aşa cum reiese din stenograma şedinţei din 21 noiembrie 2005 a Parlamentului ungar, când noua Fundaţie a fost ratificată, cu voioşie, în numai un sfert de oră, cu 107 voturi "pentru", două voturi "împotrivă" şi şapte "abţineri" (cităm în traducere românească). Németh Zsolt, deputat: "Acordul dintre Ungaria şi România asupra problemelor averii Gojdu pune punct discuţiei prelungite de mulţi ani. Esenţa acestei probleme [...] este că România renunţă la revendicarea bunurilor materiale, pe care a formulat-o în 1998, ba chiar şi anterior, în legătură cu averea lui Gojdu, şi acest lucru înseamnă, în acelaşi timp, că partea română acceptă punctul de vedere al Ungariei conform căruia, în 1953, tratatul de drept material a rezolvat problema averii Gojdu". De partea sa, Bársony András, secretar de stat în Ministerul de Externe, afirmă: "Gozsdu Manó, nobil ungur de naţionalitate română, în testamentul său datat 4 noiembrie 1869, îşi lasă întreaga avere acelor români din Ungaria şi Transilvania care sunt de religie ortodoxă răsăriteană. [...] La 20 octombrie 2005 s-a semnat Acordul Guvernelor Republicii Ungare şi României asupra înfiinţării Fundaţiei Publice Ungaro-Române Gojdu. Pe baza Acordului, fundaţia a fost înfiinţată ca fundaţie publică ungară, competenţa şi funcţionarea sa îi revine Republicii Ungare şi urmează să fie înregistrată la Tribunalul Capitalei. [...] În virtutea Acordului, actul constitutiv al Fundaţiei va fi elaborat pe baza normelor de drept din Ungaria". ("Emanoil Gojdu: Române, nu mă trăda!", Ziarişti Online, 7 decembrie 2012).

• Războiul continuă

Conform MAE de azi, lucrurile sunt clare. Redobândirea Moştenirii Gojdu - în principal prin revendicarea de către Fundaţia Gojdu de la Sibiu, care, însă, pare blocată din motive necunoscute - se bazează pe "Acordul între România şi Ungaria privind reglementarea definitivă a afacerilor interesând Fundaţia Gojdu, semnat la 27 octombrie 1937". În baza acestui Acord, Ungaria se obliga să predea României "întreg patrimoniul Fundaţiunii Gojdu care se regăseşte pe teritoriul Ungariei, cu toate drepturile şi obligaţiunile aferente, şi aceasta pentru ca zisul patrimoniu să fie pus la dispoziţia organului reprezentând Fundaţiunea" (Document MAE publicat de Dan Tanasă, 30 martie 2015).

Cu toate acestea, oficialii MAE ungar susţin şi azi că ei respectă Acordul din 2005 dintre Călin Popescu Tăriceanu şi Ferenc Gyurcsany, pentru că a fost aprobat de Parlamentul de la Budapesta, după cum rezultă dintr-un recent "reportaj" perfid al ProTv, în care ni se explică, "deontologic", ce mare pierdere a fost pentru România că nu a ratificat Acordul dintre Ungureanu şi Ungaria, ceea ce arată că nici azi nu s-a renunţat la intenţia de a se relua "tratativele" în acest sens ("România a pierdut un tezaur fabulos prin votul parlamentului. Fundaţia Gojdu, creată de un filantrop, irosită de politicieni" - e vorba de Parlamentul României şi politicienii români - nota noastră, ProTv, octombrie 2014).

Noua poziţie de şef (din nou) la SIE i-ar permite cu siguranţă lui Mihai Răzvan Ungureanu să tragă toate sforile necesare pentru a închide diferendul cu Ungaria într-o manieră favorabilă investitorilor de la Curţile Gojdu din Budapesta. Aceasta, desigur, dacă propunerea lui Klaus Iohannis pe final de sesiune parlamentară şi pe fondul unui conflict deschis cu PSD, nu este destinată de fapt decât respingerii prin vot a numirii, dacă ţinem cont de faptul că, potrivit şefului Cancelariei prezidenţiale, Dan Mihalache, Mihai Răzvan Ungureanu "este prototipul demnitarului creat în eprubetă" ("Premierul din epubetă", Dan Mihalache, 7 februarie 2012). În eprubeta cui?, aceasta este întrebarea.