Milioane de euro, destinate stagiilor de practică pentru elevi şi studenţi

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 21 august 2023

Milioane de euro, destinate stagiilor de practică pentru elevi şi studenţi

Investiţiile în educaţie sunt investiţii în viitor. Fără o pregătire temeinică şi bine ţintită a elevilor şi studenţilor, piaţa muncii va avea în continuare de suferit. Patru apeluri de proiecte în valoare cumulată de 171,34 milioane de euro au fost deschise săptămâna trecută, în cadrul Programului Educaţie şi Ocupare, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE). Din acestea, două apeluri vor finanţa stagii de practică pentru elevi, iar celelalte două - stagii pentru studenţi. Potrivit MIPE: "Apelurile pentru finanţarea stagiilor de practică pentru elevi sunt lansate în contextul în care deficitul de forţă de muncă calificată care se înregistrează la nivel naţional poate fi redus prin creşterea participării şi facilitarea accesului la învăţământul profesional şi tehnic, calificarea personalului didactic şi dotarea cu bază materială modernă care să ţină pasul cu schimbările tehnologice". În acelaşi timp, stagiile dedicate studenţilor sunt finanţate în contextul în care relevanţa formării şi corelarea cu piaţa muncii este scăzută, existând un deficit semnificativ de competenţe şi abilităţi cerute pe piaţa muncii. Ministerul anunţă peste 102 milioane euro pentru stagii de practică pentru elevi. Conform ministerului: "Două apeluri de proiecte vor finanţa stagii de practică pentru elevi, având scop creşterea ratei de participare a elevilor înmatriculaţi în învăţământul profesional şi tehnic, inclusiv dual, la programele de învăţare şi de pregătire practică, în vederea facilitării angajării viitorilor absolvenţi". Un apel, cu un buget de aproximativ 92 milioane euro, din care 78,19 milioane euro fonduri europene, se adresează regiunilor mai puţin dezvoltate: Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest, Vest şi Centru. Un alt apel, cu un buget de 10,37 milioane euro, va finanţa proiecte pentru regiunea Bucureşti-Ilfov, mai dezvoltată. Conform sursei citate, vor putea depune proiecte instituţii de învăţământ gimnazial, liceal şi profesional şi postliceal (nivel ISCED 02, 03 şi respectiv 04), structuri/agenţii/organisme relevante, subordonate/coordonate de către Ministerul Educaţiei, parteneri de practică publici sau private. Proiectele finanţate vor avea valori între 201.000 euro şi 500.000 euro. Potrivit MIPE, alte două apeluri vor finanţa stagii de practică destinate studenţilor, în scopul creşterii participării acestora la programe de învăţare la locul de muncă (stagii de practică, internship-uri etc.) şi facilitării angajării lor. Apelul care se adresează regiunilor mai puţin dezvoltate are un buget de aproximativ 62 milioane euro, iar cel dedicat regiunii Bucureşti-Ilfov are o alocare de aproape 7 milioane euro. Proiectele vor putea fi depuse de instituţii de învăţământ superior publice sau private, acreditate, angajatori publici sau privaţi. Totodată, vor fi finanţate proiecte cu valori între 201.000 euro şi un milion euro. Programul Educaţie şi Ocupare 2021-2027, cu o alocare totală de 4,34 miliarde de euro, va asigura intervenţii ce vor viza îmbunătăţirea pieţei muncii (modernizarea instituţiilor, valorificarea potenţialului tinerilor şi creşterea accesului pe piaţa muncii), antreprenoriat şi economie socială, creşterea accesului la educaţie prin îmbunătăţirea participării la învăţământul antepreşcolar şi preşcolar, prevenirea părăsirii timpurii a şcolii, creşterea accesului/participării grupurilor dezavantajate la educaţie şi formare profesională, dar şi prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor educaţionale, adaptarea la piaţa muncii şi tehnologii.

În cadrul celor patru apeluri, proiectele vor putea fi depuse prin sistemul informatic MySMIS2021 până în data de 27 noiembrie 2023.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb