Un număr de 491 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 303 mai multe faţă de ziua anterioară, fiind efectuate peste 19.000 de teste, a informat, astăzi, Ministerul Sănătăţii, potrivit Agerpres.
Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt în Bucureşti - 94 şi în judeţele Timiş - 33, Iaşi - 31 şi Cluj - 27.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.571 de teste RT-PCR (2.579 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.992 la cerere) şi 14.582 teste rapide antigenice.
Conform Ministerului Sănătăţii, 74 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.
În total, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.909.195 cazuri de infectare cu noul coronavirus.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 50 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.118.169 teste RT-PCR şi 10.077.469 teste rapide antigenice.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.05.2022, 17:23)
Au cum sa dispara cazurile de covid , de tot? Adica peste 5 ani va fi tot o poza din asta si un articol cu x sute de cazuri? Va fi ceva ca prognoza meteo? Ca stare de alerta nu mai e, restrictii zero, dar tot le numaram zilnic. Deci va fi ceva etern.