Ministrul rus de externe: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace

R.S.
Internaţional / 19 aprilie

Ministrul rus de externe: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat astăzi că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE.

"Spre deosebire de istoria de la Istanbul (negocierile ruso-ucrainene din martie 2022), nu vom face niciun fel de pauză în acţiunile militare în timpul discuţiilor", dacă ar avea loc din nou astfel de tratative, a spus Lavrov într-un interviu cu trei mass-media ruse, printre care şi Sputnik, conform EFE.

"Pledăm pentru convocarea unei conferinţe care să fie acceptabilă pentru Rusia şi Ucraina", dar orice viitoare negocieri cu Kievul trebuie să ţină cont de situaţia de pe teren, a indicat ministrul rus, făcând aluzie la anexarea pe hârtie a provinciilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporijie şi Herson, ocupate parţial de trupele ruse, şi la Crimeea, de asemenea anexată şi complet ocupată de Rusia în 2014.

Serghei Lavrov a subliniat că Moscova "nu are deloc încredere" în Ucraina şi a amintit că însuşi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a interzis prin decret negocierile cu Rusia, referire la decretul prin care în octombrie 2022 Zelenski a interzis de fapt orice negociere cu preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit sursei citate.

"Discuţiile cu Zelenski sunt un nonsens din multe motive", consideră şeful diplomaţiei ruse, care a respins din nou "formula de pace" propusă de Zelenski. Această formulă cere retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean şi restabilirea frontierelor Ucrainei recunoscute internaţional.

Vladimir Putin a afirmat de mai multe ori că Rusia şi Ucraina au fost aproape de a conveni un acord pentru încetarea ostilităţilor la negocierile defăşurate în martie-aprilie 2022 la Istanbul, dar Ucraina s-a răzgândit de îndată ce trupele ruse s-au retras de la nord de capitala Kiev. Rusia susţine că acea retragere a fost atunci un gest al său de bunăvoinţă, în timp ce Ucraina susţine că trupe sale le-au respins pe cele ruse din vecinătatea Kievului, deşi armata ucraineană nu a efectuat nicio contraofensivă acolo, scrie EFE.

Potrivit unor relatări ulterioare, acordul nerealizat în cele din urmă la Istanbul cuprindea clauze care cereau Ucrainei să adopte un statut de neutralitate geopolitică, statut ce presupunea să nu adere la NATO, să-şi limiteze capacităţile militare şi să acorde un statut special provinciilor din estul ţării, clauze faţă de care în final preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat apoi opoziţia.

Acele negocieri, defăşurate la scurt timp după lansarea invaziei ruse, au fost ultimele de atunci între Kiev şi Moscova, aceasta din urmă acuzând ulterior Occidentul, în special SUA, că l-ar fi determinat pe Zelenski să se retragă de la tratative şi să continue războiul cu armele oferite prin ajutorul militar extern pentru a provoca Rusiei o înfrângere strategică, mai transmite EFE.

Lavrov a catalogat vineri drept "agonie" şi "isterie" referirile repetate ale Occidentului la necesitatea ca Rusia să sufere o înfrângere strategică pe câmpul de luptă în Ucraina. De asemenea, el a asigurat că pentru Rusia "nu are niciun sens" să atace vreo altă ţară europeană şi consideră că temerile în acest sens sunt exprimate pentru ca guvernele occidentale să poată justifica cheltuielile destinate ajutorului militar oferit Ucrainei.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vinerea trecută că acordul nefinalizat la Istanbul încă poate fi o bază pentru noi discuţii şi că Rusia este pregătită pentru reluarea negocierilor, adăugând însă că Moscova nu simte vreo disponibilitate pentru discuţii din partea Kievului, notează EFE.

Pe de altă parte, în interviul acordat vineri, Lavrov a negat că Franţa ar fi invitat Rusia la a 80-a aniversare a debarcării în Normandia, după ce organizatorii afirmaseră că vor transmite o invitaţie ambasadei ruse la Paris pentru ca Rusia să fie reprezentată la eveniment, dar nu preşedintele Putin.

Acesta este "un mod particular" de comportament al Occidentului, spune Lavrov. "Ei, atunci când doresc să facă ceva, nu o pot face în cadrul decenţei. Pentru că oamenii decenţi trimit o scrisoare şi abia apoi o anunţă (public). Dar aici ei spun, îi vom invita, da, însă nu pe Putin, vom invita pe cineva", a continuat ministrul rus, precizând că în final "nimeni nu a invitat pe nimeni" şi că Rusia nu a primit nicio invitaţie, precizează sursa menţionată.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. incet , incet apare si adevarul = din text =

    "Vladimir Putin a afirmat de mai multe ori că Rusia şi Ucraina au fost aproape de a conveni un acord pentru încetarea ostilităţilor la negocierile defăşurate în martie-aprilie 2022 la Istanbul, dar Ucraina s-a răzgândit de îndată ce trupele ruse s-au retras de la nord de capitala Kiev. Rusia susţine că acea retragere a fost atunci un gest al său de bunăvoinţă, în timp ce Ucraina susţine că trupe sale le-au respins pe cele ruse din vecinătatea Kievului, deşi armata ucraineană nu a efectuat nicio contraofensivă acolo, scrie EFE" 

    deci ucraina a mintit si cand a semnat acordul de pace de la Minsk 2015  

    si ucraina a mintit si in 2022  

    cica s-au " razgandit" ....

    ucrainienii niste mincinosi si rusii niste fraieri care cred minciunile ucrainenilor  

    1. Rusia a invafat Ukraina, nu este o minciuna!!

      Incet incet apare si adevarul : Rusia nu vrea pace, vrea teritorii.

      Nu mai poti veni cu textul propagandist despre pace. 

      Va rog din suflet sa ascundeti cheia de la dulapul cu sticle de vodka. Ministrul Javrov, mana lui stanga, doamna Zaharova si ”nuclear” Medvedev vor intra azi in depresie dupa ce americanii voteaza ajutorul pentru Ucraina.

    foarte bine! banderistii sa lupte pana la ultima carne de tun! memoria lor e asigurata!...:)))

    1. Ucraina nu are de ales si va lupta pana la capat! O moarte eroica este mai buna decat sclavia, lagarele de concentrare rusesti, tortura si violurile ”eliberatorilor”.

      Toata lumea stie ca Putin nu va accepta niciodata o Ucraina libera si democratica. O pace nedreapta azi inseamna razboi din nou peste cateva luni. Ucraina nu are ales si va lupta pana la capat!

    Naivitatea slavilor e imensa.

    Exact asa a mintit Lavrov cand era armata rusa la granita Ucrainei "la exercitii", ca n-au de gand sa atace pe nimeni, si ca"vestul e isteric".

    deci minciuna asta s-a mai spus. si dc acum nu e minciuna cine-i mai crede. americanii au informatii cum ca rusii au de gand sa mai atace tari dupa Ucraina. la fel cum intelul american/Biden a stiut inainte de atac , ca putler vrea sa atace ucraina. deci pe mutra de cal, cine-l mai crede?  

    Fix acum 80 de ani armata rusa impingea frontul la vest de linia Leningrad Kiev Odesa...50 divizii germane fugeau in debandada desi aveau tancuri si aviatie superioare...istoria e un perpetuum mobile

    1. Esti confuz. Nu ai idee ce este un perpetum mobile!! Folosesti cuvinte fara sa le intelegi sensul!

      Este rus.

      Nu stie bine limba romana si in plus, nici inteligent nu este. 

      Fix acum 85 de ani, in 1939, Hitler si aliatul lui URSS-Stalin au atacat impreuna Polonia, incepand al doilea razboi mondial.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb