MIPE:  Au fost emise un milion de carduri pe care se încarcă 250 de lei pentru alimente şi mese calde

G.D.
Miscellanea / 6 iulie 2022

Sursa foto: www.pixabay.com

Sursa foto: www.pixabay.com

Un milion de carduri au fost emise până astăzi, 6 iulie, pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente şi mese calde, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), conform Agerpres.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a început la 10 iunie distribuirea primelor carduri pe care sunt încărcate ajutoarele sociale în valoare de 250 de lei, acordate o dată la două luni, până la finalul anului, prin programul "Sprijin pentru România".

MIPE poartă negocieri cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru a oferi acest sprijin până în 2027.

Reprezentanţii ministerului susţin că această măsură, implementată pentru a veni în sprijinul a peste 2,5 milioane de români, este una de pionierat pentru România din perspectiva numărului de beneficiari.

"Aşa cum instituţia noastră şi-a asumat de la începutul derulării programului, la 10 iunie a început distribuirea cardurilor către beneficiari, iar la 20 iunie a început alimentarea lor, care se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul în care este primit de beneficiar", menţionează MIPE.

Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape, respectiv producţia cardurilor de către unităţile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului), împlicuirea şi distribuirea la nivel naţional de către Poşta Română şi încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.

Listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), iar împlicuirea şi livrarea cardurilor se realizează de către angajaţii Poştei Române.

Reprezentanţii ministerului susţin că întârzieri privind emiterea sunt cauzate de criza globală de cipuri.

"Vreau să ştiţi că, deşi penuria mondială de cipuri, precum şi diverse probleme întâmpinate la nivel logistic în procesul de distribuire au creat dificultăţi, mobilizarea este exemplară. Emitenţii şi Poşta lucrează inclusiv în weekend pentru a urgenta procedura, astfel încât cardurile să ajungă la oameni cât mai repede. Cert este că niciun beneficiar nu va rămâne fără sprijin, acest lucru este garantat. Acum este cea mai grea etapă, până se distribuie toate cele 2,5 milioane de carduri, pentru următoarele tranşe totul va fi mult mai cursiv", a transmis ministrul Marcel Boloş.

Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.

Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoţite de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile şi un număr de telefon pentru cazurile în sunt problem.

Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepţionale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredinţa tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

Încărcarea săptămânală a cardurilor se face conform următoarei proceduri: luni, Poşta confirmă numărul de carduri distribuit în săptămâna precedentă, marţi emitenţii trimit facturile pentru numărul de beneficiari pentru care urmează să se încarce ajutorul, miercuri are loc transferul de sume între conturile de trezorerie, iar joi şi vineri se efectuează încărcarea către fiecare beneficiar.

Prin urmare, pentru tranşa I, încărcarea cu ajutorul de 250 de lei se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul primirii cardurilor. Ulterior, procedura de virare se simplifică, astfel că toţi cei peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi ajutorul în decurs de 3-5 zile.

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite faţă de listele anterioare.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb