Agenţia de evaluare financiară Moody's a revizuit în creştere, de la "Ca' la "Caa3', ratingul de credit pe termen lung al Bank of Cyprus (BoC) şi a menţinut perspectiva stabilă, transmite site-ul cyprus-mail.com.
Îmbunătăţirea ratingului reflectă întărirea capitalului tampon al celui mai mare grup bancar cipriot, care va putea astfel absorbi pierderile legate de creditele neperformante, apreciază Moody's, potrivit Agerpres.
În urma majorării cu succes a capitalului în august 2014, indicele de adecvare a capitalului Tier al BoC a urcat de la 11,3% în iunie 2014 la 15,1% în noiembrie. Totuşi, Bank of Cyprus încă se confruntă cu dificultăţi majore, a avertizat agenţia de evaluare financiară.
Rata creditelor neperformante a urcat la 58% în iunie 2014, Moody's estimând că ar putea creşte în viitor acest nivel, din cauza declinului economiei cipriote. Totuşi, spre sfârşitul lui 2015, redresarea economiei va permite reducerea creditelor neperformante.
În martie 2013, reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, ai Uniunii Europene şi ai Băncii Centrale Europene au acceptat să acorde Ciprului un pachet de asistenţă financiară de 10 miliarde de euro, în schimbul unui plan de măsuri economice (creşteri de impozite, privatizări etc.) şi a restructurării drastice a sectorului său financiar.
În schimbul asistenţei financiare, Ciprul a acceptat să închidă a doua mare bancă locală, Laiki Bank, şi, de asemenea, să impună pierderi deponenţilor la Bank of Cyprus.
În august 2014, Bank of Cyprus a anunţat că şi-a majorat capitalul cu un miliard de euro, atrăgând investiţii din partea BERD şi a miliardarului american Wilbur Ross. Testele de stres au arătat că numai Hellenic Bank are nevoie de capital suplimentar în valoare de 105 milioane de euro, în cazul unui scenariu advers.