Perspectiva de rating acordată băncilor româneşti de către agenţia internaţională Moody"s se menţine stabilă, reflectând posibilitatea de creştere a acestui sector, într-o economie insuficient de "bancarizată" dar şi creşterea profilului de risc.Ratingurile acordate de agenţie privind puterea financiară a băncilor reflectă îmbunătăţirea mediului operaţional şi continuarea procesului de aliniere la standardele economice impuse de aderarea la Uniunea Europeană. Totodată performanţele economiei susţin dezvoltarea sectorului bancar, sunt de părere analiştii agenţiei Moody"s.
Implicarea activă a băncilor străine pe piaţa bancară din România a ridicat calitatea expertizei din sistem şi a contribuit la creşterea şi întărirea sectorului prin îmbunătăţiri de natură tehnologică şi transfer de know-how dintre bănci. Totodată, băncile străine au oferit celor româneşti capitalul şi fondurile necesare dezvoltării, a declarat Constantia Constantinoiu, analist Moody"s.
Potrivit unui comunicat remis de agenţie, calificativele oferite de Moody"s ţin cont şi de apariţia unor riscuri ale operaţiunilor bancare create în special de ascensiunea creditării din ultimii ani şi de ponderea ridicată a împrumuturilor în valută.
Există, de asemenea, probleme referitoare la sistemele de management al riscurilor netestate încă. Agenţia de rating recunoaşte progresul făcut de ţara noastră în domeniul reglementării şi supravegherii bancare, dar avertizează că ascensiunea creditelor necesită o monitorizare mai atentă a riscurilor acestora.
Băncile din ţara noastră dispun de active de calitate, profitabilitate adecvată şi sunt lichide, spun analiştii Moody"s.Există totuşi presiuni pentru aceşti indicatori, cea mai ameninţată fiind profitabilitatea, au susţinut analiştii agenţiei.
Aceste ameninţări se referă la creşterea costurilor de extindere şi la diferenţele smenificative dintre maturităţile activelor şi cele ale pasivelor din bilanţurile băncilor, a explicat Constantinos Pittalis, Vice-preşedinte Moody"s.