Nicolae Ciucă le transmite oamenilor de afaceri români să aibă voinţă

I.A.
Politică / 21 aprilie 2023

Nicolae Ciucă le transmite oamenilor de afaceri români să aibă voinţă

Premierul Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, le-a transmis, astăzi, de la Braşov, oamenilor de afaceri români să aibă voinţă să iasă din perimetrul judeţean sau naţional şi să treacă la nivel internaţional, să intre în "jocul mare", subliniind că numai atunci când România va avea propriul său Siemens sau Samsung va conta cu adevărat la acest nivel, potrivit agerpres.ro.

La o dezbatere organizată de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali, la Poiana Braşov, prim-ministrul Ciucă a declarat la Caravana antreprenorială: "Să aveţi voinţă să ieşiţi din perimetrul judeţean, naţional şi să ieşiţi la nivel internaţional. Ţara noastră va conta în mediul economic internaţional atunci când vom Siemens-ul nostru sau Samsung-ul nostru, vom conta cu adevărat în mediul economic internaţional. Avem nevoie de această consolidare, de curajul dumneavoastră şi dumneavoastră de sprijinul nostru să puteţi să capitalizaţi şi să puteţi să intraţi în jocul acesta mare. România nu poate să se laude în continuare doar cu câteva produse tradiţionale. Sunt tradiţionale, sunt ale noastre, mândria noastră, avem potenţial uman incredibil, nu am ştiut să-l valorificăm astăzi, e adevărat, mulţi dintre aceştia sunt în diaspora, lucrează în diaspora. Trebuie să le creăm condiţii să se întoarcă în ţară (...) avem datoria faţă de ei să le creăm condiţii să vină să-şi manifeste spiritul de mândrie naţională, patriotică aici, în ţară, să dezvolte în ţara noastră ce au învăţat afară (...) Românii pot mai mult. România merită mai mult".

Cu acest prilej, premierul a subliniat importanţa unor activităţi de genul Caravanei Oameni de Afaceri Liberali, a întâlnirilor între reprezentanţii mediului de afaceri, precum şi a acestora cu cei ai autorităţilor statului, ai Guvernului, menţionând că, recent, a întâlnit "doi oameni de afaceri cu recunoaştere la nivel internaţional" care "se întâlneau pentru prima dată".

Preşedintele PNL a spus: "Din păcate, am realizat că nu există un dialog şi o interconectare atât în interiorul comunităţii de afaceri cât şi între oamenii de afaceri, Guvernul României şi autorităţile locale. Vă spun chestiunea asta pentru că, practic, la două sau trei întâlniri, am văzut doi oameni de afaceri cu recunoaştere la nivel internaţional care se întâlneau pentru prima dată, îşi dădeau mâna pentru prima dată. Nu putem să vorbim despre potenţialul economic al ţării noastre şi oportunităţi dacă noi nu ne cunoaştem capacitatea şi capabilităţile fiecăruia dintre noi şi cum putem face ca, punându-le laolaltă, să nu irosim timp şi resurse şi să ne valorificăm într-adevăr potenţialul cu maximă eficienţă".

Liderul liberal a explicat, de asemenea, că a sprijinit organizarea Caravanei antreprenorilor inclusiv pentru a "sublinia relevanţa pe care PNL o vede în capitalul românesc".

Premierul Ciucă a afirmat: "Am fost de acord cu organizarea acestei activităţi şi pentru a sublinia relevanţa pe care PNL o vede în capitalul românesc şi în promovarea acestor sentimente de patriotism inteligent, pentru că nu trebuie să ne ducem în celelalte extreme, care să ne ducă într-o componentă naţionalistă care să nu ne fie de folos. De aceea, toate discuţiile pe care le-am avut au fost îndreptate spre a discuta, (...) afla de la dumneavoastră care este realitatea, de a vă împărtăşi care sunt posibilităţile noastre la nivelul Guvernului şi, totodată, de a face în aşa fel încât, folosindu-ne de potenţialul resurselor noastre, să putem să ne interconectăm cât mai bine cu mediul internaţional", a afirmat .

Totodată, el i-a încurajat pe oamenii de afaceri să propună soluţii pentru problemele care îi privesc.

Premierul Nicolae Ciucă a mai afirmat: "Îmi doresc foarte mult să avem aceste dezbateri pentru a face în aşa fel încât să reuşim să coagulăm acele elemente de voinţă şi iniţiativă la nivelul oamenilor de afaceri, al antreprenorilor români pentru a înţelege că trebuie să depăşim acea etapă în care venim şi iterăm sau reiterăm cifrele care ne sunt absolut nefavorabile (...) Sunt cifre care într-un fascicol anume dau elemente de realitate, de analiză a structurii economiei româneşti şi a ceea ce nu s-a reuşit să se întreprindă într-o perioadă de 20-30 de ani. Ce vreau să subliniez este că, dincolo de aceste elemente de macroeconomie, trebuie să vedem ce putem face noi, ca guvern, ce puteţi face dumneavoastră - sunteţi cei care puteţi daţi realitatea, să ne spuneţi ce funcţionează şi ce nu, unde vă ajută şi unde nu vă ajută Guvernul, unde poate să intervină ca, prin politici economice, prin măsuri fiscale, prin asigurarea de finanţare să sprijinim într-adevăr capitalul românesc".

Evenimentul Caravana antreprenorială a fost organizat de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) şi Club România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb