Nicuşor Dan a declarat, întrebat despre situaţia apei calde şi a căldurii în sezonul rece, că mandatul său ca primar general va începe undeva pe 10 octombrie şi iarna va începe pe 15 noiembrie, deci timpul este prea scurt pentru a schimba conducte, însă îi asigură pe Bucureşteni că vor fi asiguratte stocurile pentru avarii. Despre pasajul Doamna Ghica acesta a spus că este o construciţie ilegală pentru că nu are PUZ şi Studiul de Stabilitate a Clădirilor Învecinate, scrie News.
"Mandatul meu va începe undeva în jur de 10 octombrie, iarna o să înceapă pe 15 noiembrie, nu o să putem să schimbăm conducte în perioada asta. Ce pot să promit este că în acest interval vom asigura stocuri pentru avariile, care în mod sigur vor fi foarte multe, vom asigura echipamente, vom asigura instrumente de detecţie a avariilor. Pe problema termoficării sunt două probleme - una de fond, că trebuie să înlocuim inelul principal, durează mult, dar ne vom apuca în primăvară pentru că avem banii europeni, şi una de intervenţie rapidă când avariile se produc, până când vom rezolva problema mare de fond, şi asta e ce pot să promit acum", a afirmat Nicuşor Dan, întrebat luni seară la postul B1Tv despre situaţia apei calde şi a călduri în sezonul rece.
El a adăugat că Pasajul Doamna Ghica este o construcţie ilegală în prezent, iar pasajul Ciurel a costat prea mult faţă de scopul şi utilitatea pe care le are.
"Ciurelul este o lucrare de infrastructură, care a costat prea mult faţă de ce face, dar această lucrare de infrastructură poate să fie utilă. Trebuie doar să faci un studiu de trafic local, să vezi ce probleme poate să rezolve, trebuie să dimensionezi nişte intersecţii, să pui nişte semafoare şi asta n-o să facă mare lucru, dar măcar n-o să facă cozile pe care le-am văzut cu toţii în imaginile difuzate de televiziuni. Pasajul Doamna Ghica este un pasaj început fără actele necesare, deci nu are PUZ şi nu are nici Studiul de Stabilitate a Clădirilor Învecinate. Nu este legal. Este o construcţie ilegală, da, pentru care Inspectoratul de Stat în Construcţii a constatat că este ilegală, numai că fiind campanie electorală probabil că s-au ferit să intre într-o dezbatere cu primarul în funcţie. Pasajul Doamna Ghica este o lucrare corectă, ea face parte din Inelul Median, care urmează să fie construit şi care să fluidizeze traficul. Proiectul corect este şi cu linie de tramvai şi, în orice caz, proiectul trebuie să fie legal", a completat Dan.
1. Apa
(mesaj trimis de Plic în data de 28.09.2020, 21:22)
Apa calda? Era vorba ca de luni se rezolva.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.09.2020, 21:44)
Pune o oala cu apa reve pe aragaz si sigur se rezolva
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.09.2020, 06:52)
:))
2. Asta-i dus, nene...
(mesaj trimis de Cristian în data de 28.09.2020, 21:46)
Deci "instrumente de detecția avariilor" sunt soluția la rețeaua de termoficare ruginita care e ca un ciur si crapă la fiecare 50m
O sa avem surprize cu acest Nicușor care, clar are o viziune "globală" asupra lucrurilor.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.09.2020, 22:09)
E normal...it-istii sunt i tisti.
Tot respectul pt ei....pana la un punct.
Din pacate nu se rezolva totul cu un soft si un clik.
3. Stocuri în caz de avarii
(mesaj trimis de Cristian în data de 29.09.2020, 07:53)
Auzi "stocuri în caz de avarii" ... În caz de avarii se închide robinetul. Stocuri de țeavă de apă caldă sau ce?
Nicușor pare "la furat" în toate în funcția de primar, doarme pe el.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.09.2020, 08:35)
nicusor, nu contest bunele intentii declarative dar te rog sa mai ridici din cand in cand palaria care ti-a cazut peste ochi!