OPINII Dilemele Guvernului Tudose

Au trecut mai mult de două săptămâni de la investirea Guvernului Tudose. Tot atâtea dileme, bâlbe şi controverse care au speriat Vestul. Pe 2 iulie ANAF informa poporul cu nedisimulata mândrie patriotică că şi-a realizat planul în proporţie de 104,8% (!). Cu alte cuvinte o să curgă lapte şi miere. Cornul îl avem deja de la Guvernul Năstase. Osteneala perceptorilor se materializează în 96 miliarde lei adunaţi în vistieria ţării. Un clasic în viaţă ar exclama: Ghinion. Chiar dacă veniturile la 6 luni sunt cu 4,8% mai mari faţă de program tot nu ajung să facă faţă cheltuielilor deja asumate prin programul de guvernare PSD-ALDE. Prin legea bugetului de stat se angajează cheltuieli de 278 miliarde lei şi se estimează venituri de 254 miliarde lei. Orice construcţie bugetară chiar şi a unui SRL pricăjit se fundamentează pe o certitudine, cheltuielile şi pe o incertitudine, veniturile. Aşa e şi cu bugetul statului. Odată angajate cheltuielile eşti bun de plată, cu atât mai mult când vorbim de salarii şi pensii.

Din 254 miliarde lei venituri bugetate, 22 miliarde lei reprezintă finanţări UE şi 232 miliarde lei impozite şi taxe. S-o luăm metodic. Din cei peste 5 miliarde euro, fonduri europene, am adus în ţară pe primele 6 luni, 4 milioane euro pe fonduri structurale şi de coeziune (!). Explicaţie: deşi suntem în al treilea an din exerciţiul financiar 2014-2020, nici până acum nu sunt acreditate autorităţile de management. Colac peste pupăză am desfiinţat şi Ministerul Fondurilor Europene. Din taxe şi impozite am colectat pe primele 6 luni 96 miliarde lei, cu 20 miliarde lei mai puţin decât suma ce ar reprezenta jumătate din cea bugetată a fi colectată la 12 luni. Puţin probabil ca Fiscul să recupereze în ultimele 6 luni nerealizatul din primul semestru. Ar trebui să colecteze 136 miliarde lei cu 40 miliarde lei mai mult faţă de primele 6 luni. O misiune imposibilă. Raportat la modul defectuos de organizare şi funcţionare al ANAF riscăm să colectăm în 2017 mai puţin decât în 2015 când s-a realizat un grad de colectare de 32,8 % respectiv 233 miliarde lei. Ceea ce ar fi impardonabil. Şi pentru simplul fapt că în 2017 PIB-ul României este cu 105 miliarde mai mare faţă de 2015, respectiv 815 miliarde vs 710 miliarde lei.

E o certitudine, pentru aproape toată lumea, că veniturile bugetate nu se vor realiza. Consecinţă, depăşirea cu mai multe procente a deficitului de 3% asumat prin Legea Bugetului şi prin Tratatul de la Maastricht. Şi atunci ce poate să facă Guvernul? Să se împrumute. Şi o face. Cu vârf şi îndesat. Şeful Trezoreriei din Ministerul Finanţelor Publice, Ştefan Nanu şi-a propus să împrumute 50 miliarde Lei şi 3 miliarde EURO pentru 2017 (!). Datoria totală a României a ajuns la 93 miliarde euro. În 1989 aveam 0. În 2006 aveam 24 miliarde euro. Consecinţă, generaţiile viitoare să strângă cureaua şi s-o lase mai subţire cu distracţia.

O altă contramăsură la deficit, investiţii publice ioc. Oricum pe primele 6 luni nu prea ne-am omorât cu ele. Vreo 6 miliarde lei aproximativ 0,5 % din PIB. Prin programul de guvernare şi prin legea Bugetului sunt angajate cheltuieli de capital de 34 miliarde lei reprezentând 4,2% din PIB. O să ajungem la sfârşitul anului să tăiem mai puţine panglici decât au tăiat "oamenii lui Soros", adică tehnocraţii. Trebuie să înţeleagă şi eminenţele cenuşii din coaliţia de guvernare că doar prin investiţii putem asigura o creştere economică echilibrată şi sustenabilă pentru România. În ultimii 4 ani de zile am avut investiţii de doar 17-18 miliarde lei anual. Atunci nu trebuie să ne mai mirăm că nu avem autostrăzi, spitale sau şcoli în România. Am tăiat investiţiile, ne împrumutăm de pe pieţele internaţionale şi de pe piaţa internă că să susţinem creşterea consumului, a pensiilor şi a salariilor din sectorul public fără a le condiţiona şi corela cu creşterea productivităţii şi eficienţei muncii. În 2010 salariul minim pe economie era de 690 lei. Acum e de 1450 lei. Unii ar fi vrut ca de la 1 ianuarie 2018 să fie 2000 lei. Proastă calitate a serviciilor din sectorul public nu justifică o atare creştere. Majorarea salariului în sectorul bugetar va avea ca şi consecinţă şi creşterea salariilor în zona privată unde cei 3,7 milioane de angajaţi vor cere salarii mai mari diminuând astfel profitabilitatea şi competitivitatea companiilor.

Chiar dacă sacrificăm investiţiile tot nu e suficient să cârpim bugetul şi să atenuăm deficitul. Mai avem nevoie de bani. Inconsecvenţa, incoerenţa, populismul, iresponsabilitatea şi mai nou disperarea de a pierde guvernarea prin neonorarea generoaselor şi irealizabilelor promisiuni electorale au generat măsuri extreme. Naţionalizarea pilonului 2 de pensii ar rezolva deficitul şi foamea de lichiditate a Statului. Şi ca să vezi coincidenţă, valoarea fondurilor administrate în pilonul 2 este exact diferenţa dintre cheltuielile angajate anul acesta de 278 miliarde lei comparativ cu cele de anul trecut de 238 miliarde lei. La aşa o potriveală nu ar trebui să ne surprindă o atare aroganţă guvernamentală.

Impozitul pe cifra de afaceri, pe lângă faptul că ar intra în coliziune frontală cu politica fiscală a UE (în niciunul din cele 28 de state nu avem un atare impozit) ar falimenta o treime din companiile româneşti cu consecinţe catastrofale în plan economic şi social. Înţeleg frustrarea Guvernului, ca la o cifra de afaceri a companiilor înregistrate în România de peste 1200 miliarde lei, Statul să încaseze un impozit pe profit de doar 15 miliarde lei (!). Doar Hidroelectrica a raportat anul trecut 10% din profitul total declarat de cele aproximativ 700 de mii de firme din România. Preţurile de transfer bată-le vina. Cu toate astea, statul are alte remedii şi instrumente pentru a stimula şi creşte colectarea impozitului pe profit. Implementarea Directivei 1164/2016 şi conectarea caselor de marcat cu registru electronic al agenţilor economici la serverele ANAF (o hotărâre luată de guvern încă din 2014 dar amânată de 3 ori de guvernele Ponta şi Cioloş, prietenii ştiu de ce) ar aduce mai mulţi bani la buget din colectarea impozitului pe profit şi a TVA la care constatăm neputincioşi o evaziune fiscală de 40%, cam 7-8 miliarde euro anual.

Taxa de solidaritate, o reminiscenţă a unei mentalităţi şi culturi bolşevice loveşte tocmai în cei care generează performanţă, competenţă şi plusvaloare. În cei care muncesc, în cei care-şi riscă agoniseala, în cei ce-şi asumă decizii. O cotă unică de impozit pe venit asigură oricum un venit bugetar diferenţiat. 16% din 2000 lei înseamnă 320, pe când 16% din 100 mii lei înseamnă 16 mii lei, adică de 50 de ori mai mult. Noroc cu deplasarea premierului la Înalta Poartă. Cei de la Bruxelles nu l-au trimis pe domnul Tudose acasă cu mâna goală. I-au dat un to do list de toată frumuseţea care-l obligă la transparenţă, dialog, predictibilitate, onestitate şi responsabilitate. Să fie într-un ceas bun.