Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că se poartă discuţii pentru flexibilizarea măsurilor de restricţie impuse în contextul pandemiei de SARS-COV-2, relatează Agerpres.
"A fost adoptată Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă. Ce este cuprins acolo va fi valabil o lună de zile. Sigur că s-au purtat discuţii şi se poartă discuţii, nu trebuie să neg, privind îmbunătăţirea, să spunem, a măsurilor, flexibilizarea măsurilor. Subiectul pe care l-am discutat, într-adevăr, a fost o nemulţumire exprimată de un coleg privind reintroducerea cazurilor din focare în calculul incidenţei ratei de infectare, care a mărit această rată de infectare, adăugând şi cazurile care erau în focare, adică în centrele de vârstnici, în centrele de persoane cu dizabilităţi, în zone în care nu este vorba de o transmitere comunitară. Asta este! S-a adoptat Hotărârea de Guvern. Hotărârea de Guvern este în vigoare", a spus Orban, la Parlament, după şedinţa BEx al PNL, întrebat dacă în privinţa restricţiilor în contextul pandemiei se schimbă ceva până la Paşte.
Întrebat despre ce îmbunătăţiri a măsurilor este vorba, el a răspuns că "există întotdeauna discuţii pe tema aceasta".
1. Acest mancator de rahat
(mesaj trimis de Cristian în data de 15.03.2021, 17:22)
Doamne cat rahat poate manca acest om, vorbind numai despre viitor, in niciun caz de haznaua totalitara in care inotam cu totii. Tocmai s-a "flexibilizat" iesitul din casa pana la ora 22... daca mergi sa bei ceva in oras, tre sa stai cu ochii pe ceas, sa-ti calculezi si intorsul acasa
Niste fascisti nenorociti oribili...
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.03.2021, 22:47)
Noroc de tine ca esti atent la el si tot ce nu termina el ai halit tu imediat.
2. Nu-i graba
(mesaj trimis de anonim în data de 15.03.2021, 17:22)
Se mai poate corecta pe ici pe colo la urmatoarea prelungire cu 30 de zile, sau la urmatoarea prelungire cu 30 de zile sau la urmatoarea prelungire cu 30 de zile, samd.