ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ A CAFELEI: Producţia mondială de cafea va scădea cu peste 8% în sezonul viitor

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Materii Prime / 14 martie 2007

Producţia globală de cafea va scădea cu cel puţin 8,2% în anul agricol 2007/2008, estimează Organizaţia Internaţională a Cafelei (OIC), al cărei sediu se află la Londra. Potrivit specialiştilor OIC, producţia va fi, în sezonul viitor - care începe în octombrie 2007, de maximum 112 milioane de saci. Un sac de cafea cântăreşte 60 de kilograme.

OIC notează că fenomenul meteorologic El Nino, care şi-a mărit intensitatea în ianuarie, ar putea reduce, pe viitor, livrările de cafea. În Brazilia, "producătorii de cafea sunt îngrijoraţi din cauza înfloririi arborilor de cafea în afara sezonului în care trebuia să se producă acest lucru", a afirmat Nestor Osorio, director executiv al OIC. Osorio a precizat: "Unii analişti cred că recolta de cafea din anul 2007/2008 va fi afectată". El Nino generează încălzirea anormală a apelor Pacificului, care se întâmplă o dată la 12 ani şi care produce o inversare a curenţilor.

În statul brazilian Espirito Santo, cel mai mare producător de cafea Robusta după Vietnam, nu a mai plouat după data de 6 martie. Potrivit estimărilor, producţia de cafea a Braziliei va fi cu 27% mai mică în anul 2007/2008 faţă de anul precedent.

Reducerea pe viitor a producţiei globale de cafea ar putea adânci deficitul de boabe de cafea de pe piaţă, OIC anticipând în acest sens 1,45 miliarde de livre.

Exporturile mondiale de cafea au scăzut cu 16% în primele patru luni din anul agricol curent (2006/2007), acestea ajungând la 26,13 milioane de saci, potrivit datelor OIC. Vietnamul a exportat o cantitate record de Robusta în primele două luni din acest an, respectiv 6,6 milioane de saci.

Cotaţiile cafelei Robusta au crescut cu 6 dolari sau 0,4%, la 1.531 dolari/tona metrică, pe piaţa din Londra. Preţul acestui tip de cafea a urcat cu 37% în ultimele 12 luni. Preţul cafelei Arabica a crescut cu 0,3%, la 1,1215 dolari/livră, la New York Board of Trade. În ultimele 12 luni, cotaţia cafelei Arabica a scăzut cu 5%.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb