Papa Francisc a criticat, în timpul discursului său rostit în faţa corpului diplomatic acreditat la Vatican, o eră a "ştirilor false" şi a avertizat în legătură cu excesele asociate cu inteligenţa artificială (AI), atunci când aceasta este utilizată pentru "a manipula", informează AFP.
Declaraţiile sale sunt un ecou al deciziei luate de grupul Meta de a îşi înceta operaţiunile de verificare a faptelor (fact-checking) pentru Facebook şi Instagram în Statele Unite, ceea ce a stârnit un val de îngrijorare cu privire la impactul dezinformării pe reţelele de socializare.
Ţintă frecventă a zvonurilor nefondate şi a fotografiilor produse de AI, papa Francisc denunţă cu regularitate "ştirile false".
Societăţile sunt astăzi "din ce în ce mai polarizate", a declarat suveranul pontif, iar această tendinţă "este agravată de crearea continuă şi difuzarea de ştiri false care nu numai că deformează realitatea faptelor, ci sfârşesc şi prin a deforma percepţiile, generând opinii eronate asupra realităţii".
Deşi "fiinţa umană este înzestrată cu o sete înnăscută de adevăr", "în epoca noastră, negarea adevărurilor pare să aibă câştig de cauză", a continuat papa Francisc, care, suferind din cauza unei răceli, i-a cerut unui colaborator să îi citească discursul.
"Unii oameni nu au încredere în argumente raţionale, pe care le consideră ca pe nişte instrumente aflate în mâinile unei puteri oculte, în timp ce alţii cred că deţin în mod univoc adevărul pe care şi l-au construit pentru ei înşişi", a adăugat liderul de la Vatican. Aceste excese "pot fi întărite de mijloacele moderne de comunicare şi de inteligenţa artificială, utilizate abuziv ca mijloace de manipulare a percepţiilor oamenilor în scopuri economice, politice şi ideologice".
"Educaţia, ca şi alfabetizarea mediatică, urmăreşte să ofere instrumente esenţiale pentru dezvoltarea capacităţilor de gândire critică, cu scopul de a îi înzestra pe tineri cu mijloacele necesare pentru dezvoltarea personală şi participarea lor activă la viitorul societăţii", a subliniat suveranul pontif.
El şi-a încheiat discursul despre ştirile false pledând pentru "o diplomaţie a speranţei", care să fie "o diplomaţie a adevărului".
Meta, grupul deţinut de Mark Zuckerberg, a anunţat că va pune capăt programului său de fact-checking în Statele Unite pentru a îl înlocui cu un sistem bazat pe note de context, asemănător celui utilizat de reţeaua de socializare X, scrie AFP.
Anunţul a fost făcut de Meta într-o perioadă în care republicanii americani, precum şi proprietarul reţelei concurente X, Elon Musk, s-au plâns de mai multe ori de programele de fact-checking, pe care le asimilează cu "cenzura".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.01.2025, 14:56)
piei satana !