PENTRU ANUL TRECUT: BRD - profit net în creştere cu 12%

Andrei Iacomi
Bănci-Asigurări / 7 februarie 2019

BRD - profit net în creştere cu 12%

Dividend cu un randament brut de 14%

BRD - Groupe Societe Generale (BRD) a obţinut, în anul trecut, un profit net de 1,54 miliarde de lei la nivel de bancă, cu 12% peste cel din 2017, când instituţia de credit a raportat un profit record de 1,38 miliarde de lei, conform rezultelor financiare preliminare prezentate astăzi de bacă pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Francois Bloch, director general al BRD a declarat: "Creşterea a fost impulsionată de avansul creditelor şi depozitelor pe segmentul retail, finanţări în creştere pe segmentul companiilor şi un număr mai mare de tranzacţii. Pe viitor, însă, dacă măsurile fiscale introduse prin Ordonanţa 114/2018 se vor confirma, consecinţele pentru economia românească vor fi clar negative".

Din rezultatul pentru 2018, Consiliul de Administraţie al BRD propune un distribuirea unui dividendului brut pe acţiune de 1,64 lei, similar cu cel din anul financiar 2017.

Raportat la preţul de închidere de ieri a acţiunii BRD, de 11,5 lei, randamentul brut al dividendului este de 14,26%.

La nivel de grup, BRD - Groupe Societe Generale a raportat un profit net de 1,56 miliarde de lei, în creştere cu 10,6% faţă de cel obţinut în anul 2017, iar excluzând elememtele necurente creşterea este 23,6%.

Venitul net bancar la nivelul Grupului BRD în anul 2018 a atins 3,117 miliarde de lei, în creştere cu 11,9% în dinamică anuală, determinată de contribuţia pozitivă a tuturor categoriilor de venituri.

Veniturile nete din dobânzi au crescut cu 15,7% faţă de anul precedent, reflectând creşterea volumelor, atât ale creditelor cât şi ale depozitelor clienţilor şi mediul favorabil al ratelor de dobândă.

Veniturile nete din comisioane au crescut cu 4,5% faţă de 2017, în principal datorită evoluţiei dinamice a activităţii pe segmentul cardurilor şi a serviciilor de depozitare şi custodie, precum şi creşterii volumelor de tranzacţii.

Cheltuielile operaţionale au totalizat 1,489 miliarde de lei, înregistrând doar o creştere marginală faţă de anul precedent, de 1,1% , reducerea contribuţiilor cumulate la Fondurile de Garantare şi de Rezoluţie aproape compensând cheltuielile mai mari cu personalul (+3,9%, faţă de anul precedent, determinate de ajustări de salarii şi alte beneficii, într-o piaţă de muncă tensionată) şi creşterea costurilor IT, sub impactul investiţiilor aferente programului de transformare.

Indicatorul cost/venit a fost îmbunătăţit, atingând 47,8% (-5,1 puncte procentuale), în comparaţie cu 52,9% în 2017.

Rata creditelor neperformante şi-a menţinut tendinţa de scădere, situându-se la 4,6% la sfârşitul anului 2018, faţă de 6,8% la sfârşitul anului 2017, reflectând operaţiunile de write-off (reducere a valorii contabile totale a unui credit care determină eliminarea sa din bilanţ) şi vânzările de credite neperformante, precum şi controlul bun al riscului în procesul de acordare de noi credite.

Rata de acoperire a creditelor neperformante s-a situat la 74,2% la finalul lunii decembrie 2018, acelaşi nivel cu cel de la sfârşitul anului 2017.

Costul riscului a înregistrat reluări nete de 230 milioane de lei, faţă de 360 milioane de lei în 2017, cu o contribuţie a elementelor nerecurente în scădere de la 272 milioane de lei în 2017 (despăgubiri din asigurări şi vânzări de credite neperformante) la 95 milioane de lei în 2018.

Rata de solvabilitate a fost de 19,6% la finalul lunii decembrie 2018 (nivel individual, conform Basel 3, excluzând rezultatul net al anului curent), faţă de 19,8% la finalul anului 2017 (incluzând rezultatul net al anului, net de dividende).

Valoarea de piaţă a emitentului la Bursa de Valori Bucureşti este de circa opt miliarde de lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu ma mira profitul ca deh, suntem o armata de sclavi. Suntem platiti ca niste sclavi desi lucram 10-12 ore zilnic. Aia din conducere sunt plati regeste, sindicatul este varza si este platit corespunzator ca sa nu tipe prea tare. Noi, pleava, primim felicitari, incurajari si alte chestii similare. In schimb ne reorganizam periodic si suntem dati afara pe criterii de pupincurism. Se aduc "specialisti" din alte banci care habar n-au pe ce lume traiesc, insa pot fi manipulati usor! Cam asa este lucrul la stapanii francezi! Si mai este o chestie misto: tot baga banii intr-un cor de afoni, care mimeaza cantatul! Cand freci arcusul pe corzi si te tii batoasa, esti tare mandra si te doare in cot de colegii tai, nu-i asa? Doar prietenii Adelei stiu de ce....

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb