Petrolul Texas (WTI) a înregistrat luni o prăbuşire istorică de 305% şi, pentru prima dată de când există statistici, a trecut la valori negative, în contextul în care preţul barilului a fost cotat la -37,63 dolari, transmite Agerpres.
La finalul şedinţei de la Bursa de Mărfuri din New York (Nymex), cotaţiile futures ale petrolului Texas cu furnizarea în mai au scăzut cu cifra record de 55,9 dolari faţă de sesiunea de vineri.
Analiştii au subliniat că aceste contracte pentru mai nu vor mai fi în curând indice de referinţă al petrolului din SUA şi începând de marţi va trebui analizată evoluţia contractelor futures pentru iunie, în funcţie de volumul cererii. Luni, contractele pentru iunie erau încheiate la 20,43 dolari, fiind deja o cerere mai mare faţă de mai, respectiv de cinci ori.
"Colapsul (...) este în primul rând o reflecţie a comercianţilor care au semnat contracte până în iunie, astfel că nimeni nu vrea să obţină livrarea deoarece toată capacitatea de înmagazinare este aproape completă", a avertizat Edward Moya, analist senior de piaţă la Oanda.
Acesta este un punct important pentru a înţelege ce s-a întâmplat luni: nu mai există spaţiu de înmagazinare şi marile operaţiuni ale Guvernului SUA de a face stocuri deja sunt aproape finalizate, şi, din acest motiv, un cumpărător poate ajunge să primească bani pentru a cumpăra petrol.
Astfel, firma de consultanţă în energie Rystad Energy a subliniat că piaţa ştie că stocurile de petrol ale SUA vor fi la maximum foarte repede, şi în aceeaşi măsură rafinăriile vor continua să-şi reducă semnificativ activitatea, din cauza lipsei de spaţii de înmagazinare, în special pentru benzină, fără a vinde.
"Credem că stocurile comerciale de petrol ale SUA vor fi la niveluri fără precedent la finele lui aprilie", a concluzionat Rystad Energy.
Pandemia de coronavirus a lovit dur activitatea economică în toată lumea şi a diminuat cererea de petrol. Deşi OPEC şi aliaţii săi au încheiat un pact istoric la începutul acestei luni pentru a reduce producţia cu 9,7 milioane barili pe zi începând cu 1 mai, mulţi consideră că nu va fi suficient pentru a contracara scăderea cererii.
Totodată, mai relatează EFE, contractele futures pentru benzină cu scadenţa în mai s-au redus până la 0,66 dolari galonul şi cele pentru gaze naturale s-au încheiat la 1,91 dolari 1.000 mc.
1. Nu inteleg
(mesaj trimis de Cristian în data de 21.04.2020, 08:02)
Nu înțeleg cum de benzina la pompa se vinde încă la preturi pozitive, când logica economică ar fi ca Petrom să îți de-a o sumă de bani daca faci un plin.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.04.2020, 08:11)
Ai dreptate! nu intelegi; te iertam.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.04.2020, 12:31)
Ai auzit de accize mai baiatule? Ele sunt un cost fix in pretul benzinei, nu proportional cu pretul petrolului.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.04.2020, 08:16)
In tot răul si un bine!.
Planeta va fi mai verde, smogul mai mic, topirea ghetarilor mai înceată, păsărelele vor ciripi mai vioi.
Creierele ar trebui sa se dezghete mai repede.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.04.2020, 09:16)
Pariez că în România nu va scădea semnificativ prețul la pompă !
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.04.2020, 09:18)
La noi poate chiar sa mai crească puțin ! Vor exista explicații.
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.04.2020, 13:28)
Ce inseamna valoare negativa ? Probabil o valoare sub costul de productie ? Si ce inseamna o prabusire de 305% ? Poate fi o diminuare mai mare de 100% ? La 100% se anuleaza pretul ,marfa devine cadou dupa care chiar esti platit tu sa o iei cum foarte normal a sesizat comentariul 1.Mai sapati ....
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.04.2020, 14:37)
Noroc cu guvernul Orban ca a eliminat supraacciza la carburant caci altfel preturile a fi fost la cer in Romania. Noi nu avem treaba cu criza. La noi toate preturile cresc pentru ca noua ne place sa crestem nu sa scadem. Asa e firescul lucrurilor.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.04.2020, 20:52)
nu ar fi rau falimentul rednexilor petrolisti...pe capete!! doamne ajuta!