Partenerii de dialog social, Patronatul Industriei Asigurărilor din România (PIAR) şi Federaţia Sindicatelor din Industria Financiară (FSIF), au semnat o declaraţie comună privind creşterea atractivităţii sectorului de asigurări, potrivit unui comunicat emis redacţiei.
Declaraţia conţine principalele linii strategice de acţiune pe care cele două organizaţii şi le asumă, cu scopul de a creşte atractivitatea sectorului de asigurări pentru angajaţi, atât din perspectiva creşterii gradului de retenţie a celor existenţi, cât şi pentru atragerea de noi talente, din alte sectoare de activitate.
Planurile de acţiune includ crearea de parteneriate cu instituţii pentru a creşte gradul de informare a publicului tânăr cu privire la industria asigurărilor, promovarea investiţiilor pe care angajatorii le fac în creşterea competenţelor angajaţi lor şi în eficientizarea muncii acestora, dar şi promovarea mijloacelor care susţin diversitatea şi sustenabilitatea muncii.
Declaraţia este un exemplu de bună practică prin care patronatul, în calitate de reprezentant al angajatorilor şi sindicatul, în calitate de reprezentant al salariaţilor, pornind de la un obiectiv comun, îşi propun promovarea imaginii sectorului de asigurări ca un sector dinamic, care investeşte în oameni şi în noi tehnologii, în care angajaţii sunt încurajaţi şi sprijiniţi să dobândească noi abilităţi şi cunoştinţe, iar angajatorii sunt preocupaţi să creeze un mediu de lucru care favorizează productivitatea şi starea de bine a angajaţilor.
"Prin această declaraţie reafirmăm angajamentul nostru faţă de toţi colegii care lucrează în asigurări şi faţă de viitorii colegi pe care dorim să îi convingem că alegerea unei cariere în asigurări este una foarte bună. Sectorul nostru este esenţial pentru economie, competitiv, orientat spre viitor prin multiplele investiţii în tehnologie şi, mai ales, orientat către oameni şi un dialog social de bună calitate", a declarat Judith Kis, Preşedinte al PIAR - Patronatul Industriei Asigurărilor din România.
"Un sector puternic este construit pe fundaţia unui parteneriat solid între angajaţi şi angajatori. Declaraţia vizează crearea unui mediu în care angajaţii existenţi să fie valorificaţi şi talente noi să fie atrase de un mediu dinamic în care omul este pe primul loc", a declarat Relu Vărzaru, Vicepreşedinte al FSIF - Federaţia Sindicatelor din Industria Financiară.
Companiile membre PIAR (Groupama, Uniqa Asigurări, Uniqa Asigurări de Viaţă, BRD Asigurări de Viaţă, PAID, Omniasig, ASIROM, BCR Asigurări de Viaţă, Grawe) însumează 65% din angajaţii sectorului, în timp ce membrii FSIF însumează, la rândul lor, peste 8.700 angajaţi.
Opinia Cititorului