Piaţa neagră a ţigaretelor a crescut alarmant în noiembrie

Andreea Cuzub
Miscellanea / 20 decembrie 2017

Piaţa neagră a ţigaretelor a crescut alarmant în noiembrie

Piaţa neagră a ţigaretelor a crescut în luna noiembrie la 18,3% din totalul consumului, cu 3,3 p.p. mai mult decât în septembrie, aceasta fiind cea mai importantă creştere înregistrată, în ultimul an, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Media anuală a comerţului ilegal în 2017 este de 16%.

Marian Marcu, Director Novel Research, a declarat: "Este pentru prima dată în ultimii şapte ani când se remarcă intensificarea semnificativă a comerţului ilicit în toate regiunile din vestul ţării, unde cotele fenomenului depăşesc 20%. Nord-est rămâne şi în noiembrie cea mai afectată de comerţul ilegal cu ţigarete, cu o pondere de 36,5% şi evoluţie constantă. Zona de vest se apropie vertiginos de nivelul din nord-est, continuându-şi creşterea accelerată din ultima jumătate de an, cu 5,6 p.p. până la 32,2%. În noiembrie, cea mai substanţială majorare a pieţei negre se înregistrează, ca şi în septembrie, tot în partea de nord-vest a ţării (plus 6,7 p.p., până la 22,8%). Din punct de vedere al provenienţei, categoria "cheap whites" continuă să deţină cea mai mare pondere, depăşind nivelul de 60%, (plus 6,5 p.p. până la 63,8%), urmată de produsele provenite din Moldova (16,9%, în scădere cu 8,8 p.p. faţă de septembrie) şi Ucraina (13,8%, în creştere cu 2,9 p.p.). Ponderea produselor provenite din Serbia rămâne constantă. Situaţia la nivel regional din noiembrie este oarecum similară mediei pe 2017. Mai precis, nord-est continuă să fie cea mai afectată regiune de comerţul ilegal pe tot parcursul lui 2017 (38,4% media anuală), urmată de partea de vest (medie de 24,1%)".

Ileana Dumitru, Director Juridic şi Relaţii Publice al British American Tobacco România, a afirmat:

"Anul 2017 a început bine, datorită Operaţiunilor Scut, declanşate în primăvară, care au avut drept rezultat mai mulţi bani la bugetul de stat din comerţul legal cu ţigarete. Din păcate, acelaşi an s-a terminat prost, cu cea mai mare creştere a contrabandei înregistrată din septembrie 2016. Principala cauză o reprezintă inconsecvenţa eforturilor împotriva pieţei negre şi lipsa unei strategii integrate la nivelul factorilor de decizie.

Deşi creşterea veniturilor bugetare este o prioritate asumată a statului român, eforturile împotriva contrabandei nu sunt pe măsura obiectivelor asumate.

Deosebit de îngrijorător este faptul că strategiile şi resursele alocate pentru combaterea traficului ilicit nu ţin pasul cu abilitatea reţelelor de contrabandă de a identifica noi mijloace şi rute de operare, lucru surprins de evoluţia pieţei ilicite în zonele de vest şi nord-vest ale României, unde piaţa neagră a crescut cu 59%, respectiv 46% faţă de prima jumătate a anului 2017".

Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova şi Bulgaria, a menţionat: "Spre deosebire de începutul anului, în ultima perioadă nu au mai existat operaţiuni speciale ale Vămii, pentru combaterea fenomenului, iar acţiunile Poliţiei, susţinute de DIICOT, nu par să fi fost suficiente. Pachetul de ţigarete este cel mai taxat produs din România, iar domeniul tutunului este cel mai reglementat, local şi global. În acelaşi timp, aşa cum observa Consiliul Concurenţei la finalul investigaţiei pe piaţa ţigaretelor, principalul factor perturbator în acest sector economic, e contrabanda. În prezent, asistăm la iniţiative nerealiste de natură să consume inutil resursele autorităţilor. Sistemul Track & Trace, pentru trasabilitatea produselor din tutun, iniţiat de Comisia Europeană, are scopul declarat de a reduce contrabanda, dar se va concentra exclusiv pe monitorizarea produselor legale, din interiorul Uniunii. Aşa cum se vede în fiecare studiu Novel, cea mai mare parte a ţigaretelor de pe piaţa neagră provine din afara UE. În noiembrie, "Cheap Whites", ţigarete intrate ilegal în România din China, Emirate, Macedonia, au depăşit recordul ultimilor doi ani, cu o pondere de 63,8% din totalul pieţei negre. Ţigarete din afara UE sunt şi cele provenite din Moldova, Ucraina, Serbia. Toate sunt produse pe care Track & Trace nu le va monitoriza, dar Comisia Europeană şi activiştii antitutun vor contabiliza încă o victorie împotriva industriei, obţinând capital de imagine, chiar dacă eficienţa lipseşte şi obiectivul nu e atins".

"Cu acest nivel al pieţei negre din noiembrie, ne situăm la aproape dublul procentului mediu din UE, de circa 10%, a declarat Alexandra Olaru, Director Corporate Affairs, Philip Morris Romania.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb