POLIŢIA DE FRONTIERĂ: 22 de tone de deşeuri de alamă, oprite la Vama Giurgiu

S.B.
Miscellanea / 22 aprilie 2021

22 de tone de deşeuri de alamă, oprite la Vama Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, cantitatea de 22.191 de kilograme de deşeuri de alamă (şpan), pentru care şoferul nu a putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale în vigoare, potrivit news.ro.

"În data de 21.04.2021, în jurul orei 11.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, poliţiştii de frontieră aflaţi în serviciu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetăţean bulgar în vârstă de 43 de ani. Semiremorca ansamblului rutier era încărcată cu deşeuri de alamă (şpan) de pe teritoriul Bulgariei şi avea ca destinaţie o societate comercială din Italia", a transmis, joi, Poliţia de Frontieră.

Sursa citată a precizat că, existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, vameşii au solicitat sprijinul reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Giurgiu din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că pentru întreaga cantitate de deşeuri transportată, însumând 22.191 de kilograme, documentaţia de notificare pentru circulaţia transfrontalieră nu era completă.

În cauză, autorităţile de control au dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României pentru mijlocul de transport sus-menţionat.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Asa sa faca cu toate gunoaiele!Cica le duce in Italia!!!Am ajuns si groapa de gunoi a bulgarilor,nu ne ajungeau vesticii!

    1. Anonim,din pacate si la scoala ai fost anonim,adica ai urmat numai la scoala vietii.Alama este un aliaj scump.Am fi fericiti sa primim periodic ,cateva tiruri.daca nu se poate alama ne multumin si cu span de AG,AU,ZN.Dar tu nu intelegi,Repeti ,ca un papagal ,lozincile ce erai indrumat sau platit sa la strigi la TV,manifestatii,si unde se sau nu se nimerea.Fericiti cei saraci.........spunea MESIA.

      aita data citeste de tri ori articolul poate te lamuresti pana la urma gunoi din ala am vrea noi

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb