Preşedintele austriac a subliniat recent, într-o conferinţă, un important avantaj al Nabucco, şi anume capacitatea de a diversifica în mod real sursele de aprovizionare cu energie ale Europei Centrale şi de Est, care depinde într-o mare măsură de importurile din Rusia, se arată într-un comunicat de presă.
Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat, de asemenea, că Nabucco va aduce beneficii nu numai ţărilor de tranzit ci şi altor state, inclusiv Poloniei.
Nabucco va transporta gaz din Regiunea Caspică spre terminalul strategic de gaze naturale de la Baumgarten, Austria, de unde va putea apoi deservi piaţa europeană extinsă.
În acelaşi timp, preşedinţii Austriei, Bulgariei, Ungariei şi României i-au trimis, săptămâna trecută, o scrisoare preşedintelui azer Ilham Aliyev în care şi-au exprimat sprijinul faţă de Nabucco.Scrisoarea a avut şi susţinerea Turciei, după cum a spus preşedintele austriac Heinz Fischer.
Reinhard Mitschek, directorul general al NABUCCO Gas Pipeline International GmbH, a declarat: "Această declaraţie de sprijin a preşedinţilor ţărilor care vor fi traversate de Nabucco demonstrează că Nabucco este proiectul cu cel mai mare avantaj strategic pentru deschiderea Coridorului Sudic de Gaze. Sprijinul politic, alături de interesul puternic manifestat pentru procesul Open Season al Nabucco privind rezervarea de capacitate a conductei demonstrează că există o cerere considerabilă pentru gazul din Regiunea Caspică transportat prin Nabucco. Sprijinul Turciei, în calitate de important partener de tranzit al gazului caspic către Europa, reprezintă un avantaj-cheie. Rămânem încrezători că accesul la piaţă de neegalat oferit de Nabucco ţărilor din Europa Centrală precum şi celor din Balcani şi Sud-Estul Europei asigură tranzitul gazului de la şah Deniz în Europa via Nabucco".
Consorţiul şah Deniz urmează să ia o decizie în cursul acestei luni referitor la gazoductul care va transporta gazul către Europa, prin Coridorul Sudic.