Comisia pentru includerea cuplurilor solicitante în Subprogramul de fertilizare in vitro şi embriotransfer a aprobat 58 de dosare, reprezentând 55% din totalul celor depuse pentru a fi incluse în programul naţional lansat din luna iunie, arată un comunicat de presă.
În cursul lunii iunie 2011, s-au înregistrat la Ministerul Sănătăţii 106 de dosare ale cuplurilor care s-au prezentat la unul din centrele incluse în program. Din cele 48 de dosare respinse, 31 nu au întrunit criteriile de natură medicală, iar 17 dosare nu au întrunit criteriile de natură administrativă stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii nr. 765/2011.
În termen de 5 zile, hotărârea comisiei va fi comunicată unităţilor sanitare la care cuplurile au depus dosarele pentru includerea în Subprogramul FIV/ET, urmând ca acestea să informeze, la rândul lor, cuplurile solicitante.
1. dosar FIV
(mesaj trimis de Alina în data de 12.07.2011, 23:18)
Am mari emotii! Multumim SOS Infertilitatea!