Procuratura austriacă investighează transferuri bancare suspecte din Rusia

N.I.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 mai 2007

Procurorii austrieci au anunţat, ieri, că au îngheţat transferuri prin conturi bancare în valoare de patru milioane de dolari şi că investighează o sumă cu mult mai mare, după ce banca Raiffeisen Zentral a raportat transferuri suspecte de la o bancă moscovită, informează NewsIn. Fondurile au venit de la Dis­kont Bank, care a fost închisă de către fostul viceguvernator al băncii centrale, Andrei Kozlov, în cadrul procesului de eliminare a spălării de bani. Kozlov a fost ucis la puţin timp după ce a revocat licenţa băncii în august trecut.

Procurorul a deschis investigaţia în luna august a anului trecut, după ce autorităţile ruseşti au lansat proceduri penale împotriva băncii private Diskont şi după ce Raiffeisen a informat autorităţile austriece în legătură cu plăţile suspecte, a spus purtătorul de cuvânt al procuraturii, Gerhard Jarosch.

"Există suspiciuni puternice că aceşti bani au origini nepotrivite şi asta înseamnă că îi îngheţăm", a spus Jarosch. Aces­ta a adăugat că "cele patru milioane de dolari au fost îngheţate şi mult mai mulţi bani au fost transferaţi prin Austria, însă au părăsit deja ţara".

Financial Times a anunţat, ieri, că procuratura investighează transferuri de sute de milioane de dolari. Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al procuraturii a spus, fără a da o sumă precisă, că nu este vorba despre milioane de dolari, dar că într-adevăr "poate fi vorba despre mulţi bani".

Băncile ruseşti au fost supravegheate atent după moartea lui Kozlov, care a zdruncinat cercurile financiare de la Moscova. Kozlov a fost responsabil de retragerea licenţelor a peste zece bănci, printre care şi unele suspectate de spălarea de bani şi a fost împuşcat la ieşirea de la un meci de fotbal în septembrie trecut.

Luna trecută, procurorii ruşi au declarat că au încheiat inves­tigaţia referitoare la moartea acestuia. Potrivit autorităţilor, uciderea lui Kozlov a fost comandată de către şeful băncii private VIPBank, după ce aceasta îşi pierduse licenţa în iunie.

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5295
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2969
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8826
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.1929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb