Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a fost votat de către membrii Comitetului Executiv al UEFA la conducerea Comisiei Media a forului continental, iar cu această ocazie acesta şi-a încheiat mandatul de prim-vicepreşedinte al Comisiei Marketing.
Decizia reprezintă o premieră, preşedinţia comisiilor revenind, potrivit practicilor UEFA, doar membrilor Comitetului Executiv, iar în urma acesteia Răzvan Burleanu a fost investit cu un mandat de 4 ani. Printre principalele responsabilităţi ale Comisiei conduse de preşedintele FRF se află elaborarea de propuneri privind abordarea noilor tendinţe din dezvoltarea sectorului media.
Comisia consiliază UEFA cu privire la activitatea de PR, fixarea resurselor organizaţionale pentru activităţile media şi colaborarea cu trusturile media europene. Totodată, elaborează propunerile editoriale pentru forul continental şi monitorizează procedurile de acreditare la evenimentele organizate de UEFA.