Record trist: 110 milioane de persoane din întreaga lume au fugit de acasă

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 15 iunie 2023

Record trist: 110 milioane de persoane din întreaga lume au fugit de acasă

Lumea se află pe un drum greşit. Nu este vorba de o impresie, ci de o realitate bazată pe date concrete. Un exemplu: 110 milioane de persoane din întreaga lume au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele, a dezvăluit ONU, care a descris acest număr record drept o "acuzaţie" la adresa stării lumii. Recentele lupte din Sudan au agravat şi mai mult o situaţie devenită deja gravă în 2022, din cauza invaziei Rusiei în Ucraina şi a crizei umanitare din Afganistan. Niciodată până acum numărul total al refugiaţilor care îşi părăsesc ţara sau al persoanelor strămutate în propria ţară nu a atins un asemenea nivel, potrivit raportului anual al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi. La sfârşitul anului trecut, 108,4 milioane de persoane erau strămutate sau refugiate, a precizat UNHCR. Asta înseamnă cu 19,1 milioane de persoane mai mult decât la sfârşitul anului 2021, o creştere fără precedent. Iar luptele dintre facţiunile rivale din Sudan au dus numărul total de refugiaţi şi persoane strămutate la aproximativ 110 milioane în luna mai.

"Iată unde ne aflăm astăzi", a declarat şeful UNHCR, Filippo Grandi, la o conferinţă de presă la Geneva. "Avem 110 milioane de persoane care au fugit din cauza conflictelor, persecuţiilor, discriminărilor şi violenţelor, adesea amestecate cu alte motive - în special impactul schimbărilor climatice", a subliniat el, deplângând creşterea de anul trecut. "Este o acuzaţie la adresa stării lumii noastre", a spus Grandi, care a spus că 35,3 milioane de persoane erau refugiaţi şi 62,5 milioane de persoane strămutate. De asemenea, existau 5,4 milioane de solicitanţi de azil şi 5,2 milioane de alte persoane care aveau nevoie de protecţie internaţională. Toţi aceşti oameni se confruntă cu "un mediu mai ostil, în special în ceea ce priveşte refugiaţii, aproape peste tot", spune înaltul comisar.

Trei sferturi dintre refugiaţi se refugiază în ţări cu venituri mici sau medii.

Anul trecut, peste 339.000 de refugiaţi din 38 de ţări s-au întors acasă, în timp ce 5,7 milioane de persoane strămutate au putut să se întoarcă la casele lor. Ţările care au primit cei mai mulţi refugiaţi au fost Turcia (3,6 milioane), Iran (3,4 milioane), Columbia (2,5 milioane), Germania (2,1 milioane) şi Pakistan (1,7 milioane).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb