Rezultate Imobiliare.ro Finance: Credite în valoare de 350 milioane de euro, intermediate în 2024, creştere anuală de 75%

A.F.
Companii / 12 februarie

Rezultate Imobiliare.ro Finance: Credite în valoare de 350 milioane de euro, intermediate în 2024, creştere anuală de 75%

Imobiliare.ro Finance, brokerul de credite din grupul Imobiliare.ro, a intermediat, pe parcursul anului trecut, credite în valoare de 350 de milioane de euro, volumele de creditare înregistrând un avans spectaculos, cu 75%, faţă de 2023. În 2025, ţinteşte numărul 1 la nivel de piaţă.

Această evoluţie provine, în parte, din creşterea cu 72% înregistrată pe segmentul creditelor ipotecare. Au fost accesate astfel împrumuturi pentru tranzacţii imobiliare cu o valoare totală de 300 de milioane de euro. Valoarea medie a unui credit ipotecar obţinut prin intermediul Imobiliare.ro Finance a crescut anul trecut cu 11%, până la 71.000 euro.

O majorare puternică, de 85%, a fost vizibilă şi pe segmentul creditelor de consum. Acest segment a avut o pondere de circa 14% în totalul volumului de credite intermediate în 2024 de Imobiliare.ro Finance la cele 25 de bănci şi instituţii financiare partenere din România. Valoarea medie a unui credit de consum a crescut cu 38%, până la 13.600 euro, volumele creditelor de consum ajungând la 50 de milioane de euro.

Brokerul de credite din cadrul grupului Imobiliare.ro a reuşit, astfel, să-şi dubleze în ultimii trei ani cota de piaţă. Mai mult, reţeaua sa naţională s-a dezvoltat considerabil, extinzându-se în 2024 cu 30% şi ajungând să acopere în prezent 30 de judeţe.

Brokerii Imobiliare.ro Finance operează pe o platformă de ultimă generaţie, validata la nivelul grupului Ringier în Polonia, unde este folosită de peste 1.800 de specialişti cu volume de credite intermediate anual de 3 miliarde de euro.

În cadrul reţelei se testează, totodată, constant noi soluţii bazate pe AI şi machine learning. Acestea îi ajută pe brokeri să-şi maximizeze cunoştinţele în domeniu şi cresc viteza operaţională în cadrul Imobiliare.ro Finance.

"Suntem în poziţia privilegiată de a reuşi astfel de rezultate prin expertiza şi dedicarea francizelor noastre din toată ţara, alături de încrederea oferită de brand şi integrarea cu ecosistemul Imobiliare.ro prin tehnologie şi parteneri, şi chiar mai larg prin acoperirea media a grupului Ringier. În 2025 ne propunem să continuăm ritmul de creştere şi să devenim nr.1 pe piaţa din România", a declarat Dan Niculae, Managing Director Imobiliare.ro Finance.

Studiu de piaţă: Românii încă mai cred că trebuie să plătească un comision brokerului de credite

Chiar dacă românii percep mai bine în ultimii ani valoarea adăugată adusă de un broker de credite, mai ales în contextul actual al pieţei, cu provocări legate de dobânzi şi de condiţiile de creditare, dar şi cu o complexitate ridicată a produselor bancare şi a politicilor de risc, există încă mituri de care profesioniştii din acest domeniu se lovesc în mod cotidian.

Aproape 50% dintre cei care au luat, de exemplu, parte la un studiu realizat recent de Imobiliare.ro şi de compania de cercetare de piaţă Unlock Market Research aveau convingerea că o colaborare cu un broker de credite generează un cost ascuns sau că acesta va percepe un comision, în ciuda faptului că serviciile profesioniştilor din domeniu sunt gratuite prin lege şi reglementate de ani de zile prin OUG 52/2016. La studiul realizat la finele anului trecut au participat 800 de respondenţi din 7 oraşe.

"Ţintim permanent piaţa neintermediată, adresându-ne cu precădere acelor clienţi care nu sunt familiarizaţi cu serviciile unui broker de credite. Preferăm să educăm şi să creştem piaţa. Observăm deja rezultatele eforturilor noastre. Am reuşit alături de Imobiliare.ro să schimbăm comportamentul cumpărătorilor care astăzi îşi evaluează capacitatea de creditare înainte de a începe să exploreze piaţa. Ei sunt în acest fel mai pregătiţi şi mai protejaţi de potenţialele riscuri ale procesului de finanţare", a mai explicat Dan Niculae.

Încrederea este cea mai importantă calitate pe care o atribuie cei care îşi doresc să obţină finanţare unei companii din domeniul intermedierii de credite. Orice compromis este inacceptabil, având în vedere faptul că pentru mulţi obţinerea unui împrumut, în special în vederea realizării unei achiziţii imobiliare, este o decizie cu impact pe termen lung, ce poate influenţa calitatea vieţii.

Şi la acest capitol Imobiliare.ro Finance a înregistrat o creştere semnificativă pe parcursul ultimului an, dublându-şi percepţia de brand la nivel spontan şi devenind unul dintre cele mai apreciate nume de pe piaţa de intermediere credite.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7980
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2633
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9687
Gram de aur (XAU)Gram de aur444.7316

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb