Scăderi uşoare pentru pieţele de acţiuni europene, către finalul şedinţei bursiere

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Internaţional / 13 septembrie 2023

Scăderi uşoare pentru pieţele de acţiuni europene, către finalul şedinţei bursiere

Investitorii aşteaptă datele privind inflaţia în SUA şi decizia de politică monetară a Băncii Centrale Europene

Pieţele europene aveau scăderi uşoare ieri, la ora 17:30, investitorii aşteptând datele macroeconomice ce vor fi publicate săptămâna aceasta, conform CNBC.

Indicele pan-european Stoxx 600 era în depreciere de 0,1%, principalele sectoare având evoluţii diferite. Acţiunile din industria chimică erau în scădere cu 1,5%, în timp ce titlurile producătorilor auto erau în creştere cu 1,2%. La Frankfurt, indicele DAX40 avea un declin de 45%, în vreme ce la Londra, indicele FTSE100 afişa o apreciere de 0,34%.

Investitorii aşteaptă datele privind inflaţia în Statele Unite, Indicele Preţurilor de Consum pentru luna august urmând să fie publicat astăzi, în vreme ce Indicele Preţurilor de Producător va fi anunţat mâine. Vineri vor veni o serie de date din China, inclusiv preţurile locuinţelor, producţia industrială, vânzările cu amănuntul şi şomajul.

Conform unui raport publicat duminică de The Wall Street Journal, există un consens în rândul oficialilor Rezervei Federale pentru a nu majora ratele dobânzilor la întâlnirea de săptămâna viitoare.

În Europa, Banca Centrală Europeană va lua mâine următoarea decizie de politică monetară, pieţele stabilind o şansă de aproximativ 40% ca BCE să crească dobânda cu 25 de puncte de bază, la 4,00%, în timp ce majoritatea economiştilor chestionaţi de Reuters cred că banca va menţine rata neschimbată.

În Germania, acţiunile companiei de tehnologie SAP aveau o scădere de 1,82%, la 126,56 euro, la ora 17:40, în timp ce titlurile Siemens erau în declin cu 0,56%, la 136,21 euro. Acţiunile grupului financiar Allianz marcau un avans de 0,68%, la 226,7 euro, în timp ce titlurile Mercedes Benz aveau o apreciere de 1,4%, până la 67,18 euro. Acţiunile producătorului farmaceutic Bayer erau în scădere cu 0,94%, la 50,71 de euro, conform Investing.com.

În Franţa, titlurile companiei energetice TotalEnergies aveau o apreciere de 0,56%, la 61,08 euro, în vreme ce acţiunile producătorului medical Sanofi erau în avans cu 0,45%, la 102,28 euro. Titlurile producătorului de bunuri de lux LVMH Moet Hennessy urcau cu circa 0,96%, la 735,1 euro, potrivit sursei mai sus menţionate.

Deprecieri în Statele Unite, în prima parte a şedinţei bursiere

În Statele Unite, indicii erau în creştere după o oră de la deschiderea sesiunii de tranzacţionare. Indicele S&P 500 avea o depreciere de 0,41%, în timp ce pentru Nasadaq Composite, al companiilor ce activează în sectoare intensive în cunoaştere, scăderea era de 0,61%. Dow Jones avea un declin de 0,16%.

Acţiunile Apple erau în scădere cu 1,42%, la 176,79 dolari, în timp ce titlurile Amazon aveau o depreciere de 1,21%, până la 141,4 dolari. Acţiunile Alphabet (compania mamă a Google) se depreciau cu 0,74%, la 135,91 dolari, iar titlurile Nvidia aveau un declin de 0,21%, la 450,87 de dolari. Acţiunile producătorului de petrol Exxon aveau o creştere de 2,54%, până la 117,02 dolari, conform datelor afişate de Investing.com, la ora 18:00.

Cotaţia ţiţeiului Brent avea o creştere de 1,76%, la 92,44 dolari pe baril, în vreme ce sortimentul de petrol West Texas Intermediate (WTI) se tranzacţiona la 89,23 dolari pe baril, cu 2,04% peste referinţa din ziua anterioară.

Cotaţia aurului spot avea o creştere de 0,54%, la 1.912 de dolari pe uncie, în timp ce Bitcoin era în apreciere cu 3,63%, la 26.106 de dolari, ieri la ora 18:30, conform unui indice calculat de Investing.com.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb