Medicul Cristian Oancea, managerul spitalului "Victor Babeş" din Timişoara, a tras un nou semnal de alarmă cu privire la situaţia din spitale, precizând că nu mai are locuri pentru a trata toţi oamenii, relatează Hotnews.
"Noi am refuzat un copil de 10 ani şi ni s-a rupt sufletul pentru că nu mai avem locuri", a spus managerul spitalului "Victor Babeş", la Realitatea Plus, potrivit B1 TV.
"Prin mediatizarea acestor cazuri, încerc să atrag atenţia prin ce trecem. O să ajungem să fim nişte actori la ce se întâmplă. Nu mai avem forţa resursei umane, că paturile se pot suplimenta, dar un medic nu se formează peste noapte, necesită ani de zile", mai spune acesta.
În prezent, aici sunt internate 211 persoane confirmate cu Covid-19, iar 33 la ATI.
"Colegii mei efectiv au ajuns la capătul puterilor, iar cei care îndeamnă lumea să nu poarte mască şi să "gândească". Îndemn şi eu: haideţi să gândim ce se întâmplă dacă ni se infectează părinţii.", a mai spus medicul Cristian Oancea la RealitateaPlus.
"La noi comorbidităţi nu sunt stabilite. Fiecare pacient are un grad de comorbiditate şi toate acestea complică actul terapeutic. Problema este că pacienţii ajung în forme severe de boală. Stau acasă până când nu mai pot. Le este frică de stigmatul care se abate asupra spitalelor. Ajung la noi în forme avansate aproape de terapie intensivă. În ritmul acesta, acum suntem la 80% din capacitatea la nivel naţional de la Terapie Intensivă, în maxim două săptămâni, două săptămâni şi jumătate, vom atinge maximul la Terapie Intensivă. Ce vom face atunci", mai adaugă acesta.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.10.2020, 13:05)
Serios?!? Dupa ce ati stat claie peste gramada toata vara acum sunteti prin spitale ?!?
Super... refuzati un copil de 10 ani care are toata viata inainte + n are capacitate juridica!!
Nesimtitilor!!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.10.2020, 13:38)
mintiti ca porcii !
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.10.2020, 13:48)
Covidiotule