La Bursa din Sibiu, cea de-a doua şedinţă a săptămânii a adus tranzacţii pe ambele segmente ale pieţei, participanţii vizând atât aria spot cât şi cea futures. Pentru titlurile Sibex, sesiunea a fost cea mai bună de până acum din mai, transferurile dintre vânzători şi cumpărători ajungând la 240.000 acţiuni, adică 1,11 % din capitalul social al bursei. În ceea ce priveşte cotaţia, aceasta a pendulat între 1,88 şi 1,9 lei/acţiune, închiderea găsind preţul unei acţiuni a bursei sibiene la 1,88 lei.
Pe futures, sesiunea a stat sub semnul continuării scăderilor pentru cele mai lichide produse, "verdele" fiind o excepţie întâlnită doar pentru o singură scadenţă în cazul derivatelor euro/leu. Astfel, volumul de transfer se situa, la ora 17:15, când se închid toate simbolurile, cu excepţia derivatelor pe Dow Jones disponibile până la ora 19:00, la aproape 9.000 de contracte, cu o valoare de 19,3 milioane de lei, total în media lunii curente.
Pentru DESIF5, lider la capitolul tranzacţii cu o pondere de 83,8 % din totalul şedinţei, speculatorii pe vânzare au continuat să valorifice resursele de profit oferite de culoarele de preţ dintre minimele şi maximele zilei, care s-au situat între 803 şi 846 de puncte pentru toate scadenţele disponibile. Per total, participanţii au schimbat peste 7,5 milioane de acţiuni SIF5, scadenţa iunie fiind cea mai lichidă. În raport cu aceasta, DESIF 5 au evoluat pe un culoar de 840 de puncte şi au închis la 1,0550 lei/titlu, în minus cu 4,95%.
Pe segmentul derivatelor pe indicele american Dow Jones Industrial Average, şedinţa a pornit corelată cu America, "roşul" dominând. Minimul zilei a fost atins în jurul prânzului, cotaţia recuperând apoi uşor, dar rămânând pe minus, şi bineînţeles sub influenţa directă a NYSE, până la ora 19:00. La ora 17:15 se puteau observa aproape 1.100 contracte DEDJIA_RON.