Simona Halep, locul I WTA, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Roland Garros, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, pe americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA. În urma acestui succes, primul din carieră la un grand slam, Halep a devenit prima jucătoare română care câştigă un "major", după Viriginia Ruzici, care s-a impus, în 1978, tot la French Open.
Halep a reuşit, sâmbătă, să întregească performanţa de a fi numărul 1 mondial cu titlul de grand slam mult visat. Jucătoarea română a fost în finala de la Roland Garros sportiva mai bună, cu arsenalul de lovituri mai bogat şi sportiva mai bine pregătită fizic. Stephens a "ars" repede, după un prim set în care şi-a pus toată energia şi toată forţa în lovitura ei de dreapta, una ascuţită, cu care poate trimite oriunde vrea mingea.
Simona Halep a suferit în acest prim set, dar şi-a păstrat calmul şi răbdarea, a fost perseverentă în aborarea tactică şi a preluat frâiele jocului atunci când rivala le-a scăpat din mână. Românca a căutat mereu să se ferească de dreapta adversarei, punând presiune pe reverul acesteia, a jucat variat cu mingi plate şi înalte, dar fără a găsi unghiurile cele mai deschise. Totuşi, Halep a fost agresivă, a mişcat-o mult pe Stephens, care s-a apărat exemplar la început, însă a devenit cu timpul sufocată de ritmul jocului impus din partea cealaltă a fileului. Americanca a avut set şi 2-0, dar nu a lăsat impresia că poate mai mult. A revenit apoi de la 2-4 în setul secund, dar fără un joc convingător, ci pe baza greşelilor Simonei Halep.
Odată meciul ajuns în decisiv, Halep s-a impus firesc, cu o evoluţie constant asecendentă, din ce în ce mai bună. Simona Halep pune capăt unui turneu gestionat magistral, în care şi-a folosit energia judicios şi în care înteligenţa, talentul şi experianţa ei au fost decisive.
Setul I a început echilibrat, cu schimburi lungi de mingi, la fel ca întreaga partidă. Mai atentă în raliuri, mai precisă, cu un < forehand > devastator, Stephens a fructificat prima minge de break la 2-1, apoi a menţinut avantajul până la finalul setului, salvând singura minge de break a Simonei Halep, în ghemul al nouălea.
Stephens a continuat evoluţia bună din primul set, reuşind un break la începutul setului secund, apoi l-a consolidat cu serviciul De la 0-2, Halep a început să-şi ridice nivelul de agresivitate, să vină mai mult către fileu, să fie mai precisă şi a reuşit să întoarcă scorul, profitând de faptul şi de faptul că americanca lasă impresia că şi-a epuizat resursele fizice.
Halep a câştigat patru ghemuri la rând, dar, la 4-2, a făcut un ghem slab pe propriul serviciu, iar Stephens a anulat avantajul româncei, cu rebreak şi cu încă un ghem câştigat destul de uşor, pe greşelile rivalei.
Simona Halep nu a fost descumpănită de acest mic reviriment al adversarei şi a luat următoarele două ghemuri, puând capăt setului, cu 6-4, după o oră şi 25 de minute de joc.
Setul decisiv a fost un monolog al jucătoarei române, o demonstraţie de forţă şi precizie, iar scorul de 6-1 nu mai lasă loc de comentarii. Halep a pus capăt partidei în două ore şi trei minute, apoi a urcat în tribune şi şi-a îmbăţişat familia.
La zece ani după ce a câştigat titlul la Roland Garros, la junioare, Simona Halep l-a obţinut şi la senioare, devenit a 49-a jucătoare din lume care ridică deasupra capului un trofeu de grand slam, în Era Open.
Calificarea în finală la Roland Garros este recompensată cu 1,12 milioane de euro şi cu 1.300 de puncte WTA. Câştigătoarea va primi 2,2 milioane de euro şi 2.000 de puncte WTA.
Simona Halep, în vârstă de 26 de ani şi 1,68 de metri înălţime, a disputat a XXXI-a finală din carieră, a patra din acest an.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.06.2018, 18:34)
Felicitări!
2. fără titlu
(mesaj trimis de chirila mihai în data de 09.06.2018, 23:05)
am cistigat la pariuri uraaaaaaaaa.......
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.06.2018, 21:58)
Cu cine/ce ai pariat?.
Te lauzi cand castigi respectul, nu uraaaaa.
Deci ai pierdut pariul.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.06.2018, 21:58)
Cu cine/ce ai pariat?.
Te lauzi cand castigi respectul, nu uraaaaa.
Deci ai pierdut pariul.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.06.2018, 21:58)
Cu cine/ce ai pariat?.
Te lauzi cand castigi respectul, nu uraaaaa.
Deci ai pierdut pariul.