Soluţia pentru criza lemnului de foc nu este plafonarea preţurilor, ci deblocarea sectorului

G.D.
Miscellanea / 16 septembrie 2022

Soluţia pentru criza lemnului de foc nu este plafonarea preţurilor, ci deblocarea sectorului

Anunţată ieri de Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor ca soluţie temporară pentru asigurarea încălzirii populaţiei în această iarnă, plafonarea preţurilor la lemnul de foc şi alte produse din lemn folosite pentru încălzire nu poate avea nici un efect: preţul lemnului se stabileşte fie prin licitaţie, fie prin mecanisme de piaţă, conform unui comunicat remisa redacţiei. Iar pentru că importurile României au crescut foarte mult, vorbim de o piaţă globală, care nu poate fi reglementată prin măsuri administrative locale.

Potrivit sursei citate, în ce priveşte preţul lemnului de foc, RNP Romsilva a anunţat deja preţuri medii de 214 lei/m3, mult sub plafonul de 500 lei/m3 care se vehiculează pe surse. Plafonarea lor nu ar avea nici un efect.

Piaţa peleţilor a fost mereu afectată de oferta redusă din producţia locală faţă de o cerere în continuă creştere. Închiderea la începutul acestui an a capacităţilor de producţie de la Rădăuţi ale HS Timber au dezechilibrat-o şi mai mult. Astfel, preţurile au crescut de la cca 1.000 lei/tonă acum doi ani la 2.200 lei/tonă anul trecut şi au depăşit în acest moment 3.700 lei/tonă la retaileri. Pentru că importurile de peleţi veneau în principal din Rusia şi Ucraina, acum trebuie să vină din SUA, ceea ce va escalada şi mai mult aceste preţuri enorme.

Este o criză generalizată de resurse, complicată suplimentar de criza energetică care riscă să se acutizeze în sezonul rece.

Cauza acestei crize de resursă vine pur şi simplu din lipsa masei lemnoase pe piaţă, pentru că lucrările de exploatare sunt blocate de măsuri administrative şi birocratice în toate direcţiile. Dacă înţelegem şi acceptăm acest fapt simplu, soluţiile concrete pe care Asociaţia Industriei Lemnului - Prolemn le propune autorităţilor urmează logic.

1.RNP Romsilva a anunţat un volum recoltat foarte scăzut în acest an - 5,5 milioane m3 în primele 8 luni ale anului 2022, faţă de 10 milioane m3 în tot anul 2021. Cauza este rezervarea administrativă a 50% din resursa de masă lemnoasă a Regiei pentru exploatare în regim propriu. Soluţia evidentă este scoaterea la licitaţie a unor volume mai mari de lemn pe picior, care să fie exploatate de alte companii din sector şi să ofere resursă populaţiei şi industriei.

2.Procedurile de evaluare de mediu a amenajamentelor silvice, despre care AIL - Prolemn vorbeşte de doi ani de zile deja, blochează în acest moment minim 10-12% din pădurile ţării în sensul că nu se pot face lucrări de exploatare. Soluţia ar fi simplificarea acestor proceduri după modele aplicate cu succes în alte ţări europene: cu păstrarea intactă a valorii de mediu a pădurilor respective, concomitent cu fructificarea funcţiilor de producţie ale acestora.

3.Birocraţia excesivă pentru micii proprietari de păduri împiedică în acest moment recoltarea lemnului de pe 800.000 ha fond forestier şi 500.000 ha din afara fondului forestier. Anul trecut s-au recoltat doar 729.000 mc de pe aceste 1,3 mil ha, sub 4% din volumul total de lemn exploatat în România de pe aproape 20% din suprafaţa pădurilor. Soluţia este adaptarea sistemului SUMAL 2.0 la prevederile în vigoare ale Codului Silvic, în sensul introducerii de proceduri diferenţiate pentru recoltarea lemnului destinat consumului propriu al proprietarilor de pădure.

Nu putem depăşi acest impas fără mobilizarea unui volum crescut de masă lemnoasă, care să ţină la un nivel acceptabil preţul lemnului folosit pentru încălzire fără să ameninţe industriile bazate pe lemn cu dispariţia din cauza lipsei de resursă. Pădurile României au o creştere sănătoasă, de aproximativ 58 milioane m3 pe an, conform datelor Inventarului Forestier Naţional. Cu o recoltă de lemn sub 20 de milioane de m3 anual, populaţia va suferi de frig iar industriile bazate pe lemn vor fi condamnate, se mai arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Pe romaneste = defrisati toate padurile din tara,

    iar lemnul trimiteti la export ca iese prfit bunicel. 

    1. corect

      ce sa astepti de la asociatia drujbistilor

      cresterile din paduri sunt umflate din pix, ce se taie la negru nu se pune iar apoi se mira lumea ca raman muntii golasi, ca e seceta sau ca ploile fac viituri 

    Deci protejăm planeta.

    Nu mai ardem gaz in centrale, facem focu în sobă...

    Cât de ipocriți sunt ăștia ???  

    Taiati tot, baieti, si peste vreo 10 ani sa ne laudam cu muntii altora !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb