SPORT ŞI BANI Finanţarea, marea problemă!

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 1 februarie 2018

Finanţarea, marea problemă!

Sportul autohton, cu excepţiile de rigoare, este în continuare în grea suferinţă. Anul nu a debutat sub cele mai bune auspicii, o echipă bună din prima ligă de handbal masculin a dispărut, iar mai multe federaţii sportive nu vor primi finanţare din partea Ministerului Tineretului şi Sportului dacă nu îşi rezolvă în cel mai scurt timp problemele.

Ministerul Tineretului şi Sportului a analizat cererile de finanţare depuse de federaţiile sportive naţionale şi doar 41 dintre cele 65 de solicitări au fost acceptate. Comisia MTS a verificat două aspecte: corectitudinea datelor înscrise în cererea de finanţare şi depunerea în termen a cererilor de finanţare; îndeplinirea condiţiilor de finanţare. Pe lista federaţiilor care nu îndeplinesc condiţiile de finanţare sunt şi unele care au adus nenumărate medalii pentru ţara noastră, precum FR Gimnastică, FR Gimnastică ritmică, FR Tenis, FR Tenis de masă şi chiar şi forul care se ocupă de sportul naţional, oina. Federaţiile care au probleme şi nu vor primi finanţare sunt: Aikido, Automobilism sportiv, Baseball şi softball, Bowling, Bridge, Culturism şi fitness, Darts, Ecvestră, Gimnastică, Gimnastică ritmică, Go, Hochei pe iarbă, Karate tradiţional, Karate WUKF, Nataţie şi pentatlon modern, Oină, Pescuit, Polo, Taekwondo WTF, Taekwondo ITF, Tenis, Tenis de masă, Chambara, Sportul pentru Toţi. Dacă în perioada imediat următoare cele 24 de federaţii de mai sus îşi rezolvă problemele, pot să primească finanţare de la minister, dar semnalul este cât se poate de prost.

O situaţie cel puţin ciudată s-a petrecut şi cu Handbal Club Odorheiu Secuiesc, care a anunţat că se retrage din Liga Naţională de handbal masculin din cauza problemelor financiare, fapt confirmat de Federaţia Română de Handbal: "Vă aducem la cunoştinţă retragerea din Campionatul Naţional - Liga Zimbrilor a clubului HC Odorheiu Secuiesc datorată problemelor financiare apărute. Astfel, conform Art. 32 din RODCNH 2017-2018, următoarele jocuri programate vor fi considerate neprezentări şi omologate cu 10-0 pentru adversari''.

Clubul a ajuns în această situaţie imediat după decesul "fondatorului şi sponsorului lui principal'', senatorul Verestoy Attila, şi în ciuda eforturilor, nu a fost găsită nicio portiţă de ieşire: "Ultimele zile au trecut cu căutarea soluţiilor de supravieţuire. În prima fază, clubul a înştiinţat jucătorii că nu mai poate asigura continuarea la acelaşi nivel financiar ca şi până acum. Handbaliştilor le-a fost permis să-şi caute o echipă nouă, au fost declaraţi jucători liberi. În faza a doua am cerut ajutorul autorităţilor locale. Echipa a purtat şi până acum numele oraşului, şi a dus renumele şi faima sa în ţară şi peste hotare. Analizând starea financiară, şi constatând că viitorul lui HC Odorhei nu este garantat, conducerea a trebuit să ia o decizie imediată. Perspectiva sezonului de primăvară fiind una foarte nesigură, singura soluţie a fost retragerea echipei din Liga Naţională. Ne rămân rezultatele obţinute, medaliile cucerite, ridicarea Cupei Challenge deasupra capului''. Trebuie spus că HC Odorheiu Secuiesc ocupa locul 3 în clasamentul Ligii Naţionale după 15 etape, cu 32 de puncte, după CSA Steaua Bucureşti, 34 puncte, şi SCM Poli Timişoara, 32 puncte, având şanse reale să se bată pentru titlul de campioană. În aceste condiţii cu atât mai trist este faptul că nimeni nu a dorit să se implice financiar în acest proiect.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Poate atingeti candva si subiectul Jocurilor Olimpice de iarna, unde Romania daca ar obtine un loc la vreo disciplina mai sus de locul 20 ar fi ceva fantastic,iesit din comun ! O idee ar fi ca daca tot sunt ceva rezultate la biatlon, unde EVA TOFALVY participa la a 6-a Olimpiada sau la sanie am inteles ca avem ceva rezultate pe la locul 20, hai sa bagam banii in piste de sanie, bob si infrastructura pentru biatlon , dar mai ales in scoli de antrenorat + stagii prin Franta, ca prin Norvegia e scump... Hai un pic de strategie, la Rasnov, la Vatra Dornei ,nu sa ne bagam la alte sporturi ca patinaj sau hochei unde n-avem nici o sansa !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb