Statele încep să revină asupra interdicţiilor de export la medicamente

C.B.
Miscellanea / 12 mai 2020

Statele încep să revină asupra interdicţiilor de export la medicamente

După două luni în care diferite state au introdus 150 de restricţii la export pentru produse medicale, unele ţări încep să revină treptat asupra acestor măsuri, informează Bloomberg.

Pe parcursul ultimei luni, China, Marea Britanie, Turcia, Rusia, Sri Lanka şi Thailanda au revenit asupra restricţiilor cu privire la exportul de ventilatoare, dezinfectat de mâini şi alte echipamente medicale, se arată în cel mai recent raport global elaborat de Universitatea din St. Gallen.

Guvernele au decis să relaxeze restricţiile pentru că şi-au dat seama că limitarea exporturilor nu este un instrument eficient pentru a asigura suficiente echipamente medicale pentru cetăţenii lor, spune Simon Evenett, profesor la Universitatea din St. Gallen. "Multe ţări şi-au dat seama că este o prostie să pui taxe la import pe săpun şi lucruri de felul acesta. S-au panicat în martie dar şi-au revenit în mai", a precizat Simon Evenett.

În total, un număr de 93 de jurisdicţii au introdus 123 de reforme destinate să faciliteze comerţul cu echipamente medicale şi medicamente, susţine Universitatea din St. Gallen. "Acest lucru sugerează că partea raţională începe să aibă câştig de cauză. Deschiderea pieţelor pentru comerţul cu medicamente este mai bună decât restricţionarea lor", se arată în raportul menţionat.

Întrebarea cheie în prezent este dacă la finele acestei luni statele europene vor relaxa schema temporară de autorizaţii pentru exportul de echipamentele de protecţie personală. Aceasta pentru că UE este un jucător important pe piaţa mondială de produse medicale pentru Covid-19.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Comerţului, ţări precum Belgia, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Olanda şi Marea Britanie se numără printre primii 10 exportatori mondiali de produse medicale necesare în lupta globală împotriva coronavirusului. Însă pandemia de Covid-19 a provocat un răspuns fragmentat în Europa, unele state precum Bulgaria restricţionând chiar şi comerţul intracomunitar de produse medicale, ceea ce reprezintă o încălcare a regulilor UE privind piaţa unică.

Comisarul european pentru comerţ, Phil Hogan, a declarat la începutul acestei luni că Executivul comunitar va lua măsuri pentru a preveni ceea ce a numit restricţii la export "complet inutile" impuse de unele state membre. "Dacă aceste restricţii nu vor fi ridicate, vom fi nevoiţi să demarăm proceduri de infringement împotriva acelor state membre", a spus Phil Hogan.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb