Ştiri utilitare

2 noiembrie 2023
Ministerul Transporturilor va construi 2.800 de staţii electrice

Ministerul Transporturilor va construi 2.800 de staţii electrice

G.M.Ziarul BURSA #Ştiri utilitare / 16 octombrie 2023

Ministerul Transporturilor şi Infrastucturii va construi 2.800 de staţii electrice de încărcare, din cele 30.000 de staţii electrice care trebuie realizate la nivel naţional până la finalul anului 2026, a declarat, la un eveniment desfăşurat la finalul săptămânii trecut, în cadrul Salonului Auto Bucureşti, Robert Dobre, director responsabil cu implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă în cadrul respectivului minister.

CNAIR anunţă că tronsonul Sebeş - Turda al A 10 va fi redeschis pe 15 mai

CNAIR anunţă că tronsonul Sebeş - Turda al A 10 va fi redeschis pe 15 mai

S.B.Ştiri utilitare / 7 mai 2023

Autostrada Sebeş-Turda, închisă la finalul lunii ianuarie după ce o bucată de drum s-a rupt în urma unei alunecări de teren, în zona Alba Iulia Nord, va fi deschisă în data de 15 mai, însă constructorul va face o nouă expertiză, în condiţiile în care în apropiere de zona în care s-a produs alunecarea iniţială au apărut alte probleme, respectiv fisuri în dealul pe care a fost construit drumul de mare viteză

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
<< mai multe ştiri
Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2934
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9005
Gram de aur (XAU)Gram de aur417.1686

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo