Surse: Natura Cosmeticos preia Avon Products

Ziarul BURSA #Internaţional / 23 mai 2019

Natura Cosmeticos, societatea braziliană care deţine lanţul The Body Shop, a ajuns la un acord pentru preluarea Avon Products, în urma unei tranzacţii pe bază de schimb de acţiuni care evaluează producătorul american de cosmetice la peste două miliarde dolari, au declarat pentru Financial Times surse din apropierea acestei tranzacţii.

La finalul tranzacţiei, Natura Cos-meticos va deţine 76% din grupul combinat, iar restul titlurilor vor fi deţinute de acţionarii Avon, susţine Financial Times.

În ultimii ani, Avon, compania care a lansat modelul de vânzări directe, a rămas în urma rivalilor care s-au adaptat mai rapid la o piaţă afectată de social media. Pe baza cotaţiei înregistrată marţi seara de acţiunile Avon, compania americană are o valoare de piaţă de aproximativ 1,4 miliarde dolari.

Natura crede că poate relansa operaţiunile companiei americane, renumită pentru reprezentantele sale de vânzări directe Avon Lady, conform Agerpres. Prin preluarea Avon, Natura se va putea extinde şi mai mult pe plan internaţional, în special în Asia, Europa şi America Latină. Grupul brazilian a preluat The Body Shop în anul 2017 de la L'Oreal şi între timp s-a concentrat pe extinderea operaţiunilor retailerului britanic la nivel global.

Industria produselor de înfrumuseţare trece printr-o periodă favorabilă în condiţiile în care milioane de adolescente caută noi produse pe Instagram pe care le cumpără ulterior online sau de la magazinele tradiţionale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb