Tănăsescu a fost audiat ca martor în dosarul "Obligaţiunile Petromidia"

Andreea Negru
Ziarul BURSA #Politică / 7 februarie 2006

Fostul ministru al Finanţelor, Mihai Tănăsescu, a fost audiat ieri în legătură cu ordonanţa prin care datoriile "Petromidia" (actuala "Rompetrol Rafinare" Constanţa) au fost transformate în obligaţiuni. La audieri a fost chemat şi fostul ministru al Industriilor şi Economiei, Dan Ioan Popescu, care însă nu s-a prezentat. Mihai Tănăsescu apreciază că Ordonanţa nr.118/2003 prevede transformarea în obligaţiuni a restanţelor bugetare ale rafinăriei existente la 30 septembrie 2003. Ordonanţa a fost emisă de Guvernul Năstase în 2003 şi a stabilit stingerea obligaţiilor istorice la buget ale rafinăriei în valoare de 600 de milioane de dolari, prin emisiunea unor obligaţiuni.

Cabinetul Năstase a aprobat acordarea de facilităţi rafinăriei prin eşalonarea plăţii datoriei acesteia către stat pe timp de 20 de ani, perioadă în care "Rompetrol Rafinare" va plăti circa 25 de milioane de dolari pe an, reprezentînd dobînda aferentă.

Ce înseamnă transformarea datoriilor "Rompetrol Rafinare" în obligaţiuni? Pare destul de simplu: după 20 de ani, dacă rafinăria nu are banii să achite datoria, statul poate prelua o parte din companie.

Mihai Tănăsescu este de părere că ordonanţa în cauză face ca un contribuabil să poată să-şi continue activitatea şi să plăteas-că banii la bugetul statului, lucru care s-a întîmplat în cazul "Petromidia" în perioada 2004-2005. "Această Ordonanţă a fost aprobată de Parlament sub formă de lege", a susţinut fostul ministru al Finanţelor. Singura schimbare adusă de lege este reducerea timpului de maturitate a obligaţiunilor de la 20 de ani la 7 ani.

Mihai Tănăsescu a precizat că "după intrarea în vigoare a Ordonanţei, compania şi-a achitat obligaţiile, plătind dobînda convenită prin emisiunea de obligaţiuni, respectiv cîte 25 de milioane de dolari în fiecare an, respectiv în 2004 şi în 2005".

Mihai Tănăsescu a ţinut să precizeze că a fost chemat ca martor în acest dosar şi nu ca învinuit.

Ordonanţa nr.118/2003 prevedea o posibilă listare la Bursă a obligaţiunilor societăţii. CNVM a dat un regulament în acest sens - Regulamentul nr.14/2005. Pentru ca obligaţiunile să fie efectiv tranzacţionate pe Bursă este însă nevoie doar de o hotărîre a cabinetului Tăriceanu. Surse din piaţa de capital preconizează că este posibil ca o dată introduse obligaţiunile pe Bursă investitorii să-şi manifeste interesul să cumpere aceste titluri, şi astfel participaţia statului la "Rompetrol Rafinare" să se reducă. Totuşi, dacă acest lucru s-ar întîmpla, statul ar putea recupera banii mult mai repede, desigur fără dobînda aferentă.

Interesant este de urmărit ce se va întîmpla la scadenţă: cert este că statul îşi va recupera creanţele, fie că va converti obligaţiunile în acţiuni ale "Rompetrol Rafinare", fie că rafinăria îşi va achita prin plata cash obligaţiile. Dacă obligaţiunile statului ar fi transformate în acţiuni, statul ar deveni acţionar majoritar al rafinăriei...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb