Teamă de atentat terorist în Australia

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 16 decembrie 2014

Teamă de atentat terorist în Australia

Asediu la Lindt Chocolate Cafe din Sydney

Poliţia a reuşit să elibereze ostaticii

Sediul Băncii Australiei, închis

Un asediu s-a produs în noaptea de duminică spre luni la Lindt Chocolate Cafe din Sydney, în apropierea sediului băncii centrale a Australiei (Reserve Bank of Australia - RBA), situaţie care a generat temeri de un atentat terorist.

La fereastra cafenelei în care se aflau circa 20 de persoane a fost arborat un steag negru cu un text alb scris în limba arabă.

Atacatorul a fost identificat de poliţie ca fiind un cleric islamist, ieşit din închisoare pe cauţiune după ce a fost acuzat de agresiune sexuală şi complicitate la crimă (uciderea fostei sale soţii). Man Haron Monis, un pretins şeic, are 49 de ani şi a primit azil politic în Australia în 1996.

"Nu există niciun motiv operaţional pentru ca numele atacatorului să fie secret", a declarat o sursă din poliţie pentru agenţia Reuters.

În condiţiile date, sediul băncii centrale a Australiei din Martin Place, Sydney, a fost închis ieri, dar personalul se afla în siguranţă, în interior, conform anunţului făcut de un purtător de cuvânt al instituţiei.

Conform presei străine, poliţia a trimis în interiorul cafenelei un robot teleghidat, folosit în general la dezamorsarea bombelor, după ce, în zona respectivă, s-au auzit focuri de armă şi explozii. În jurul orei locale 02:00 (noaptea de luni spre marţi), Poliţia din New South Wales a anunţat că asediul s-a încheiat, dar nu a dat informaţii privind posibile victime ale schimbului de focuri.

Channel Seven a informat că două persoane au fost ucise, iar trei rănite, în acest asediu. Alte posturi vorbeau, însă, numai despre răniţi.

Reporterii prezenţi la faţa locului afirmau că mai multe persoane au avut nevoie de ajutorul paramedicilor.

Conform presei străine, poliţia şi forţele speciale au intervenit în forţă pentru eliberarea ostaticilor.

Traderii de pe pieţele valutare au declarat că ştirea privind luarea de ostatici ar fi putut contribui la căderea dolarului australian, care deja se află sub presiunea aversiunii la risc pe pieţele globale. Moneda locală a avut un curs de 0,8227 dolari SUA. Săptămâna trecută, cursul dolarului australian a coborât la cel mai scăzut nivel de la mijlocul anului 2010.

Premierul australian Tony Abbott a declarat că asediul de la Lindt Chocolate Cafe a fost motivat politic.

Haron Monis a scris duminică, pe site-ul său: "Islamul este religia păcii, iar din acest motiv musulmanii luptă împotriva opresiunii şi a terorismului impus de SUA şi aliaţii săi, printre care Marea Britanie şi Australia. Dacă rămânem tăcuţi în faţa criminalilor, nu putem avea o societate paşnică. Cu cât lupţi mai mult cu crima, cu atât eşti mai liniştit. Islamul vrea pace pe pământ".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb