TENIS: Rafael Nadal a primit pentru a cincea oară trofeul ATP pentru sportivitate

G.U.
Sport / 16 februarie 2022

Rafael Nadal (Sursă foto: Twitter)

Rafael Nadal (Sursă foto: Twitter)

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, campionul de la Australian Open 2022, a primit pentru a cincea oară în cariera sa trofeul ATP Stefan Edberg pentru sportivitate (fair play), acordat de colegii săi din circuitul profesionist, informează agenţia EFE, conform Agerpres.

Trofeul, pe care Nadal l-a depus miercuri la muzeul care îi poartă numele din cadrul academiei sale de tenis de la Manacor (Mallorca), recunoaşte "fair play-ul, profesionalismul şi integritatea" de care spaniolul a dat dovadă "pe teren şi în afara terenului".

"Nu aş putea fi mai fericit după ce am primit încă o dată premiul pentru sportivitate de la colegii mei din turneu", a spus Nadal, pe care ATP l-a informat în privinţa câştigării trofeului încă din luna decembrie.

Tenismanul spaniol a cucerit pentru a patra oară consecutiv premiul pentru sportivitate, în posesia căruia a intrat pentru prima oară în 2010.

"Sincer, înseamnă foarte mult pentru mine că încerc să fiu întotdeauna corect pe teren. Vă mulţumesc că aţi crezut în mine", a precizat el.

Rafael Nadal a cucerit luna trecută al 21-lea său titlu de Mare Şlem, un record pentru era open, după ce l-a învins pe rusul Daniil Medvedev în finala turneului Australian Open.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb