Tinerii din România şi viitorul politicii: competenţele esenţiale pentru implicarea civică în 2024
A.D.
Miscellanea / 5 decembrie
Într-o Europă din ce în ce mai conectată, abilităţi precum gândirea critică, leadershipul şi colaborarea sunt esenţiale pentru formarea cetăţenilor activi, care pot influenţa pozitiv comunităţile lor, potrivit comunicatului primit la redacţie. Iniţiative europene precum REINFORCE şi Understanding Change arată că tinerii care dezvoltă aceste competenţe devin mai implicaţi, capabili să analizeze surse credibile şi să participe activ în dezbateri politice şi schimbări sociale. Un studiu realizat de Upgrade Education, startup-ul românesc dedicat educaţiei individualizate, subliniază că 78% dintre elevii din ţară au potenţialul de a deveni cetăţeni activi prin dezvoltarea competenţelor transversale esenţiale. Totuşi, un studiu al companiei arată că doar 17% dintre tineri sunt implicaţi activ în iniţiative comunitare, în timp ce 5% sunt excluşi din procesul de implicare civică.
Upgrade Education a realizat un sondaj pe un eşantion de 578 de elevi de liceu, care a evidenţiat distribuţia tinerilor români în funcţie de implicarea civică şi competenţele necesare pentru a deveni cetăţeni activi.
● 78% au potenţialul de a deveni cetăţeni activi, dar necesită ghidare suplimentară pentru dezvoltarea de competenţe transversale esenţiale precum: gândire critică, adaptabilitate, leadership şi comunicare.
● 17% sunt deja implicaţi activ şi demonstrează competenţe solide de leadership şi gândire critică.
● 5% nu au nicio bază pentru dezvoltarea de competenţe transversale şi nu sunt implicaţi în iniţiative comunitare, ceea ce subliniază nevoia urgentă de intervenţii educaţionale şi de orientare pentru a le activa potenţialul.
Aceste date subliniază necesitatea de a crea un cadru educaţional care să ofere tinerilor uneltele necesare pentru a fi implicaţi civic.
Studiul Upgrade Education evidenţiază că elevii români au nevoie de următoarele competenţe pentru a deveni cetăţeni activi:
● Gândirea critică: Permite analiza problemelor sociale şi formularea opiniilor coerente.
● Abilităţi sociale (soft skills): Leadershipul şi comunicarea sunt indispensabile pentru mobilizarea comunităţilor.
● Raţionamentul matematic şi rezolvarea problemelor: Ajută la găsirea de soluţii practice la probleme complexe.
"Prin dezvoltarea acestor competenţe transversale, elevii români pot deveni cetăţeni activi, capabili să influenţeze pozitiv comunităţile lor," subliniază Tinu Bosînceanu, fondator Upgrade Education.
Aceste elemente pot transforma indiferenţa în responsabilitate civică. Participarea tinerilor la proiecte civice, dezbateri publice şi iniţiative de voluntariat le permite să simtă impactul concret al implicării lor. Procesul începe cu educaţia pentru cetăţenie activă şi continuă cu promovarea participării la vot şi implicării în comunitate. Generaţia Z nu trebuie doar să fie martoră la schimbări, ci să contribuie activ la realizarea lor.
"Este nevoie să-i ajutăm pe tineri să înţeleagă că un vot oferit informat este principalul mod prin care pot influenţa deciziile care le afectează viitorul," afirmă Tinu Bosînceanu, fondator Upgrade Education.
Numărul tot mai mare de elevi care aleg studiile internaţionale ridică întrebarea: ce efecte va avea acest trend asupra României?
55% dintre elevii români care pleacă la studii în străinătate nu intenţionează să se întoarcă în ţară după absolvire. Accesul la reţele internaţionale de networking, joburi bine plătite şi pieţe de muncă mai dinamice sunt factori cheie care îi determină să rămână în ţările respective. Pe de altă parte, absolvenţii care aleg să revină în România contribuie cu competenţe transversale, expertiză şi perspective noi, susţinând dezvoltarea economică şi socială a ţării.
"Educaţia internaţională are puterea de a transforma România. Cei care se întorc creează o nouă generaţie de lideri cu viziune globală, pregătiţi să aducă schimbări în comunităţile lor," spune Tinu Bosînceanu, fondatorul Upgrade Education şi absolvent Harvard
"Am văzut cum educaţia internaţională le oferă tinerilor români o proiecţie clară asupra potenţialului lor. Cei care sunt ghidaţi corect nu doar că reuşesc să intre la universităţi de top, ci şi să dezvolte competenţe transversale care îi face să fie cetăţeni informaţi corect şi implicaţi în societate," adaugă Tinu Bosînceanu.
Tot mai mulţi absolvenţi ai programelor Upgrade Education aleg să se întoarcă în România după finalizarea studiilor în străinătate, dornici să contribuie la dezvoltarea ţării. Un exemplu remarcabil este Tinu Bosînceanu, fondatorul Upgrade Education, care, după ce a absolvit Harvard, a decis să îşi canalizeze eforturile pentru a sprijini progresul educaţional în România. Tinerii care se întorc în ţară aduc cu ei expertiza dobândită internaţional şi se implică activ în educaţia şi dezvoltarea tinerelor talente din România.
" Generaţia Z are puterea să transforme provocările în oportunităţi şi să aducă un impact real în România", afirmă Tinu Bosînceanu, fondator Upgrade Education. "Prin exemplul lor, inspiră tinerii să vadă educaţia globală ca pe un mijloc de a face o diferenţă acasă."
"Cu un sprijin adecvat, România poate transforma fenomenul Brain Drain într-un Brain Gain, construind un viitor bazat pe competenţe globale şi implicare civică activă," afirmă Tinu Bosînceanu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.12.2024, 15:18)
Singurele competențe necesare sunt analfabetismul, drogurile și LGBTQ... restul e vrăjeală.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.12.2024, 15:48)
Pai cam atat stiu astia ai lui CG sa spuna.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.12.2024, 17:59)
Pământ, apă, foc…