Transilvania, în lista National Geographic a destinaţiilor de vacanţă pentru familie în 2021

A.P.
Miscellanea / 17 noiembrie 2020

Transilvania, în lista National Geographic a destinaţiilor de vacanţă pentru familie în 2021

Regiunea Transilvania este inclusă în lista National Geographic a destinaţiilor de vacanţă pentru familie în 2021, potrivit News.

Lista anuală a destinaţiilor, lansată marţi, cuprinde cinci categorii: sustenabilitate, familie, natură, aventură şi cultură. Ea serveşte drept sursă de inspiraţie pentru viitoare călătorii, având în vedere situaţia incertă provocată de pandemie.

Lista "Best of the World 2021" oferă 25 de locuri de luat în seamă, selectate de echipa editorială internaţională.

Cititorul va găsi, potrivit National Geographic, poveşti care descriu "succesul în conservare, realizări în prezervare, rezistenţă culturală şi poveşti ale unor comunităţi care înving obstacole intimidante pentru a prospera în ciuda pandemiei".

Categoria "sustenabilitate" cuprinde şase destinaţii din Europa, Africa şi Statele Unite - Alonissos (Grecia), Copenhaga (Danemarca), Noua Caledonie (Franţa), Freiburg (Germania), Gabon (Africa Centrală) şi Denver (Colorado, SUA).

În secţiunea "familie" sunt incluse: England Coastal Path (sud-vestul Angliei), Transilvania (România), Space Coast (Florida, SUA), Hortobagy (Ungaria) şi regiunea indigenă din British Columbia (Canada).

Pentru "aventură" au fost alese: Dominica (Caraibe), Svaneti (Georgia), Parcul naţional Los Glaciares (Argentina) şi depresiunea Danakil (Etiopia).

La categoria "natură": Isle Royale (Michigan, SUA), Yellowknife (Canada), Cerrado savanna (Brazilia) şi Insula Lord Howe (Australia), iar la categoria "cultură": Guam, New Mexico (SUA), Bitoria-Gasteiz, Alava (Ţara Bascilor, Spania), Gyeongju (Coreea de Sud), Tulsa (Oklahoma, SUA) şi Tonglu (provincia Zhejiang, China).

Despre Transilvania, National Geographic a scris: "descoperirea realului într-un tărâm celebru pentru fantezie".

"Unul dintre efectele secundare ale lui Dracula - roman al autorului irlandez Bram Stoker - a fost că a transformat Transilvania, o regiune reală a României, într-un tărâm mitic, «un loc blestemat din acest pământ blestemat, unde diavolul şi copiii lui încă merg cu picioare pământeşti», aşa cum a spus scriitorul. Având în vedere că Stoker nu a văzut vreodată locul cu ochii lui, a compilat meşteşugit informaţia pentru romanul lui din 1897 din cărţi scrise de călători britanici".

Sunt punctate de National Geographic unele lucruri corecte din romanul lui: frigăruile din carne de vită, mămăliga, vinul dulce de Mediaş, portul popular şi amestecul cultural maghiari - saxoni - secui - vlahi.

"Ce a ratat Stoker e că Transilvania ar trebui cunoscută pentru aerul pastoral vechi european". Clujul şi Braşovul reprezintă baze pentru explorarea Transilvaniei rurale cu pajişti inflorite, castele ca din cărţile cu poveşti şi sate cu străzi pietruite.

Pentru familii, un sejur la o fermă ar putea reprezenta o şansă de deconectare, de a petrece timpul făcând plimbări în căruţa, drumeţii în Munţii Carpaţi şi ajutând la munci din gospodărie.

Farmecul bucolic al Transilvaniei l-a atras şi pe prinţul Charles, a cărui fundaţie finanţează proiecte de protejare a arhitecturii locale.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb