Transportul public din Berlin, paralizat de o nouă grevă a angajaţilor

M.B.
Internaţional / 10 februarie

Transportul public din Berlin, paralizat de o nouă grevă a angajaţilor

Transportul public din Berlin este din nou afectat de o grevă generală, circulaţia autobuzelor, tramvaielor şi metroului fiind întreruptă luni, pentru a doua oară în acest an, potrivit Agerpres.

Sindicatul Verdi continuă negocierile pentru un nou contract colectiv de muncă cu compania de transport public din Berlin (BVG).

"Greva a început luni dimineaţă conform planificării, iar participarea este foarte ridicată", a declarat Jeremy Arndt, negociatorul-şef al Verdi, relatează Agerpres.

Din cauza grevei, metrourile, autobuzele şi tramvaiele BVG nu circulă, însă trenurile suburbane S-Bahn şi trenurile regionale funcţionează normal.

Această oprire a activităţii vine într-un moment critic, coincizând cu prima zi de şcoală după vacanţa de iarnă.

"Ne aşteptăm la o creştere semnificativă a traficului rutier", a transmis centrul de gestionare a traficului din Berlin (VIZ), potrivit Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5795
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1868
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9317
Gram de aur (XAU)Gram de aur433.5050

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb