TURCIA: Erdogan avertizează în legătură cu ameninţările împotriva statutului Moscheei Al-Aqsa

G.U.
Internaţional / 20 aprilie 2022

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a avertizat ieri, într-o conversaţie la telefon cu omologul său israelian, Isaac Herzog, împotriva ameninţărilor care, în opinia sa, ameninţă statutul Moscheei Al-Aqsa din Ierusalim, notează AFP, conform Agerpres.

De vineri, forţele de securitate israeliene au rănit peste 170 de persoane, majoritatea palestinieni, în incinta şi lângă Moscheea Al-Aqsa, al treilea loc cel mai sfânt al islamului, din Oraşul Vechi al Ierusalimului anexat de Israel.

Incidentul a intervenit la aproape un an după ce tensiuni similare au declanşat un conflict de 11 zile între Israel şi grupurile armate din enclava palestiniană Gaza.

Israelul a efectuat, marţi dimineaţă devreme, prima lovitură aeriană asupra Fâşiei Gaza după câteva luni, ca răspuns la un tir de rachetă dinspre enclava palestiniană.

Preşedintele Erdogan a indicat pe contul său de Twitter că i-a spus omologului său israelian că "faptul că Moscheea Al-Aqsa a fost atacată de grupuri fanatice după rugăciunile de dimineaţă ieri şi cu o zi înainte..., precum şi tensiunea din Gaza ne-au sporit tristeţea".

"În această perioadă sensibilă, aş dori să subliniez încă o dată necesitatea de a nu permite provocări şi ameninţări împotriva statutului şi spiritualităţii Moscheei Al-Aqsa", a adăugat preşedintele turc.

Israelul şi Turcia au anunţat o nouă eră în relaţia lor după mai bine de un deceniu de ruptură diplomatică, după vizita istorică a lui Isaac Herzog la Ankara în martie.

Preşedintele Erdogan, un apărător fervent al cauzei palestiniene, a criticat în trecut politicile israeliene faţă de palestinieni.

Turcia menţine legături strânse cu Hamas, mişcarea islamistă care controlează Fâşia Gaza din 2007.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb